Materiale sportive în valoare de 1.000.000 de lei pentru școlile arădene

Materiale sportive în valoare de 1.000.000 de lei pentru școlile arădene

Unitățile de învățământ din Arad împreună cu Palatul Copiilor vor primi materialele sportive solicitate de profesori, pentru buna desfășurare a orelor de educație fizică și sport. Astfel că, în următorul an școlar, școlile vor primi sute de mingi, saltele, bastoane și multe altele, cu ajutorul Primăriei.

„Noi am investit în infrastructura școlară sportivă, atât în terenuri, săli de sport, precum și în  Liceul Sportiv din Arad, care nu avea nici măcar o clădire bine definită înainte. În această perioadă am solicitat celor 36 de instituții de învățământ plus Palatul Copiilor, un necesar de materiale sportive pentru buna desfășurare a lecțiilor de educație fizică și sport de la unitățile de învățământ preuniversitar de pe raza municipiului Arad”, spune Gheorghe Falcă.

„În total sunt 507 mingi de baschet, 643 de mingi de fotbal, 435 de mingi de handbal, 526 volei, 370 mingi de oină plus mingi medicinale. S-au mai solictat bastoane, cercuri, corzi, saltele, set de tenis, de șah, porți, fileu de tenis. Profesorii de sport au cerut aceste materiale pentru clase. Pe lângă acestea s-au mai solicitat și materiale specifice, cum ar fi tricouri pentru echipe, treninguri, busole, ceasuri de șah. Noi facem acest efort bugetar care ajunge la o valoare de 1.000.000 de lei pentru a sprijini mișcarea în școli și orele de educație fizică. Toate aceste lucruri erau până acum solicitate prin Inspectorat de la Minister. Este primul an când intervine Primăria, a mai declarat primarul municipiului Arad.

Această bază materială va ajunge în școli în vacanța de vară, urmând ca din toamnă să beneficieze de ea elevii și profesorii.

 

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.