MINUNE în postul Paștilor! Ce s-a arătat la o stână și ce le-a PREZIS arădenilor

MINUNE în postul Paștilor! Ce s-a arătat la o stână și ce le-a PREZIS arădenilor

Minune în Postul Paștilor, într-un cătun din județul Arad!

Doi ciobani care stăteau de vorbă după finalizarea obișnuitelor treburi de seară cu seară, au observat, în timp ce învârteau în mămăligă și trăgeau câte o înghițitură de țuică, o lumină mare pe cer care se apropia cu viteză amețitoare de sălașul lor.

Lăsând totul baltă, cei doi au căzut în genunchi și au ascultat un glas venit parcă de nicăieri, care le-a spus că vin vremuri bune pentru arădeni: Gheorghe Falcă va ajunge parlamentar la Bruxelles iar Aradul va cunoaște, odată cu plecarea acestuia, o înflorire din toate punctele de vedere. În județ vor domni, de asemenea, pacea și prosperitatea, Consiliul Județean urmând să reabiliteze de urgență toate drumurile și să asigure infrastructura de apă, canalizare și gaz în toate localitățile, inclusiv la stâna celor doi.

Acestea fiind spuse, lumina se făcu nevăzută, lăsându-i pe cei doi martori în beznă totală, peste care s-a suprapus ceața zorilor. Primele raze de soare au risipit magia nopții, scoțând la iveală o oală arsă, cu mămăliga neagră, prinsă de fund, și o damigeană goală cu miros de țuică. Ciobanii jură că totul s-a petrecut aievea, dar cine să-i mai creadă…

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.