Mişcarea Populară merge pe mâna lui Samuel Caba la Primărie. „Nu suntem marionetele PNL şi ale lui Falcă!”

Mişcarea Populară merge pe mâna lui Samuel Caba la Primărie. „Nu suntem marionetele PNL şi ale lui Falcă!”

Filiala judeţeană a Partidului Mişcarea Populară a anunţat, într-o conferinţă de presă, că a stabilit un alt candidat la funcţia de primar al Aradului, Samuel Caba intrând în competiţie în locul lui Marius Neamu, desemnat iniţial.

Samuel Caba provine din PNL, unde s-a aflat pe poziţii contrare cu preşedintele organizaţiei, Gheorghe Falcă. Acesta are girul conducerii centrale a PMP pentru a candida la Arad.

Florin Remeţan, preşedintele organizaţiei judeţene a PMP, a ţinut să pună punct, din start, oricăror speculaţii legate de candidatura lui Caba: „Mi-am dorit mult această candidatură şi am obţinut girul conducerii centrale. Ea nu ne-a fost impusă, nu ne-a fost sugerată, a fost dorinţa domnului Caba şi a mea. Nu facem jocurile nimănui, nu suntem marionetele PNL şi ale lui Gheorghe Falcă. Ba chiar ne-a făcut rău această zvonistică, lansată de PNL şi de Gheorghe Falcă”.

Băsiştii şi liberalii dizidenţi, aşteptaţi la PMP

Florin Remeţan a declarat că-i aşteaptă în PMP pe toţi băsiştii din judeţ, dar şi pe liberalii care nu se mai regăsesc în noul PNL, Mişcarea Populară fiind, în acest sens, „un partid de recuperatori”.

La rândul său, Samuel Caba, a declarat că nu s-a mai regăsit în PNL: „Eu nu pot să gândesc aşa cum gândescu unii, acum, în PNL”. Legat de oferta pe care o va face, în scurt timp, arădenilor, Samuel Caba a precizat: „Aradul este al arădenilor, nu al unei familii, grupări sau al unui om. Cred că arădenii conştientizează că acum este şansa lor, a fiecăruia, şi că schimbarea începe cu ei. Abia aştept să facem istorie pentru cetăţeni, pentru fiecare dintre ei”, a spus Samuel Caba.

În finalul conferinţei de presă, Florin Remeţan i-a prezentat pe câţiva dintre candidaţii PMP la primăriile din judeţ. Aceştia sunt:

Bogdan Hanc – Almaş

Robert Levai – Bata

Liviu Cotuna – Craiva

Radu Boloneanţ – Ghioroc

Bogdan Ardelean – Macea

Teodor Morodan – Pâncota

Gheorghe Cristea – Şimand

Nicu Giura Crăciun – Tauţ

Andrei Grozescu – Tîrnova

Adrian Varga – Zimandul Nou.

  1. Las-o ma Caba , nu incerca sa ne pacalesti….trisorule iepuros care esti! cu totii stim ca esti urechiatul-nada a lui Falca-basila !

    Raspunde
  2. E pus de falca acolo

    Raspunde
  3. Te ai certat cu Falca sau ti ai luat ceva bani sa fii candidatul M P pt al ajuta pe primar sa câștige ??? Rușine samuil

    Raspunde
  4. Caba =falca =Remetean sluga lui falca

    Raspunde
  5. Nu e marioneta lui Falca este mâna dreapta a lui Falca .mare gunoi de pocăit esti bai papagalule

    Raspunde
    • Matei 19. Daca ai 87 de ani inseamna ca ai trait in zadar pana acum,dupa vocabularul pe care il ai,deci ai nevoie sa experimentezi”nasteredin nou” spre binele tau,iar ca sa intelegi citeste in Biblie la ” Ioan,capitolul 3,versetul 5. Sa ai o lecturare binefacatoare !

      Raspunde
  6. 0% face si asta ca si Dan Cancer

    Raspunde
  7. Nu ATI găsit unul mai bun sau la împins Falcosul sa fie iepuraș ???????asta nu face pragul electoral ???

    Raspunde
    • Te inseli amarnic. Nu doar ca va trece pragul electoral, dar are si cele mai mari sanse sa il bata pe Falca. Miscarea Populara reprezinta cea mai mare amenintare pentru Falca, iar el stie asta. Sa nu uitam cine conduce partidul, cel care a reusit sa ingenuncheze de unul singur sistemul mafiot instaurat dupa Revolutie de Iliescu si FSN

      Raspunde
  8. CE FATA DE CUR ARE FRATELE ASTA DE POCĂIT ;))

    Raspunde
    • Draga Claudia, daca cuvintele care le-ai folosit in postarea de fata,te caracterizeaza sau mai bine zis ele exprima caracterul tau,te rog sa ma crezi ca infatisarea ta atat interioara cat si exterioara arata dezonorabil pentru o femeie,deoarece din interior vine ceea ce exteriorizam si fiecare da doar ceea ce are.Ti-ar sta mult,mult,mult mai bine daca ai deveni mai feminina si delicata.

      Raspunde
  9. Muilă asta ce o sa bea când se întâlnește cu tăticul Base ??? Cred ca pisat cu gheata!!!?

    Raspunde
  10. Ce tot i-l criticati pe Samuil ?? Eu nu mi-aș lua ceva de la Falca ?? Doar asta știu sa fac ?.Eu cred ca facem 2%.. Al vostru președinte MP. Flooooriiinnnn Remetean

    Raspunde
  11. Cacat cu pisat si pocăitul asta la fel ca Basescu . Zero barat!!

    Raspunde
    • Te-a spalat pe creier Antena 3 daca ai ajuns sa gandesti asa. Credeam ca Aradul este un oras de dreapta. Miscarea Populara este singurul partid cu adevarat de dreapta. PNL-ul este de dreapta doar pe hartie.

      Raspunde
  12. Cine dracu e si asta ???nu a auzit nimeni de el??? E pocăit si e in partidul lui Basescu .. Ha ha ha ?

    Raspunde
  13. iar si-a pus Falca postacii sa improaste cu noroi

    Raspunde
  14. De unde a mai apărut si individul acesta? E politician ? Nu am auzit de domnia sa . Ce a făcut pana acum ? Cu ce se ocupa ?? După fata parca e șofer de tir.

    Raspunde
  15. Dragi comentatori,Fiecare are dreptul la opinie ,dar in limita bunului simt,a celor sapte ani de acasa.Pina acum din postarile domniilor voastre observ ca va lipseste si bunul simt si cei sapte ani de acasa! De ce domnul Caba nu are voie sa candideze?De ce ar trebui neaparat sa fie sluga cuiva?De ce un om,chiar pocait,nu are voie sa candideze pentru o functie importanta?Voi comentatorii rautaciosi,in slujba cui sunteti?

    Raspunde
  16. Gunoiul lui falca si fetita lui remetea baftă gunoaielor O

    Raspunde
    • Alt PSD-ist. Sa te pun la curent cu realitatea, prietenia dintre Basescu si Falca nu mai e. La alegeri, Samuel Caba si Florin Remetan participa ca sa castige si sa inlature tirania lui Falca

      Raspunde
  17. Nu a zis nimeni ca nu are voie sa candideze , are tot dreptul din lume sa o facă doar ca șansele lui sunt aproape de 0,1 % deoarece este in cârdășie cu Falca despre ce vorbim ?? Remetean Florin este un slugarnic al marelui vizionar Falca care cere tot timpul bănuți si favoruri .Eu nu sunt politician dar așa vb toată lumea prin oraș ca amândoi sunt slugile lui Falca si a PD-L ului .

    Raspunde
    • Nu stiu de la cine ai auzit, dar sunt numai minciuni. Nici Florin, nici MP nu sunt slugile lui Falca. Ce isi doresc e inlaturarea lui Falca. Cat despre sansele lui Samuel Caba, ultimele sondaje il plaseaza la cel putin 7%

      Raspunde
  18. Foarte greșit, procentele sunt 0.1%, șansele sunt 0.0% 🙂

    Raspunde
  19. Majoritatea care comenteaza aici par a fi lipsiti de cea mai mica urma de educatie. Spune-ti parerea intr-un mod civilizat si cu argumente daca ai cu adevarat ceva de zis. Eu am avut ocazia de a cunoaste in primul rand omul Samuel Caba si apoi politicianul. Pentru a avea oameni corecti si cu rezultate avem nevoie de oameni integrii care sa aduca un plus de valoare societatii noastre. Iar el este un astfel de om indiferent de ura fata de confesiunea dansului pe care o manifesta majoritatea celor care comenteaza aici si cu siguranta nu e marioneta nimanui (oamenii integrii nu pot fi). Cat despre sanse, vom vedea…

    Raspunde
  20. Caba nu are nici o vină. Săracul, e naiv și crede că tot ce zboară e de mâncare. Infecția, dacă nu o tratezi la timp aduce moarte. (Bolșevismul a avur suport în gloanțe, mărșăviile de după 1989 s-au bazat pe puțina minte o românilor, iar cele de după 2004 au fost posibile datorită prostiei lor.)

    Raspunde
  21. Dragi mei, citesc şi mă întristez. Este atât de uşor să împroşcăm noroi, este precum un sport naţional… însă dragii mei, eu cred că Ara dul merită oameni buni, oameni care au inimă pentru oameni şi nu doar pentru propriile interese. Este uşor să jigneşti, să murdăreşti să înjuri, însă se pare că asta facem de 25 de ani şi după aceea, tot noi triştii de noi, ne plângem de felul în care arată viaţa noastră de zi cu zi. Ne plângem s ne temem de felul în care copii noştrii cresc, de nivelul de trai… mă întreb: de ce oare ne plângem? Nu noi oare am ales oamenii care să ne conducă? Oare nu noi aruncăm cu noroi şi vorbe în oamenii care chiar îşi doresc o schimbare. Poate este paranoia… dar noi cred a ne-am obişnuit să trăim o viaţă mediocră. A apărut un candidat nou? Foarte bine! Susţine schimbarea! Nu uita că această schimbare începe cu mine şi cu tine… sau nu o susţine, votează la fel, alege acelaşi om… DAR nu te plânge de viaţă pe care o ai! Samuel Cabă cred că este un om care merită încrederea noastră a Arădenilor! Schimbarea începe cu noi

    Raspunde
  22. Fiecare are dreptul sa aiba propriile opinii dar cred ca modul in care le exprimam public vorbeste mult despre educatia fiecaruia…de ce as lua in calcul opinia unor astfel de oameni!? Cu ce sunt ei mai buni decat cel pe care il ponegresc fara sa-l cunoasca? Cred ca dl Caba are dreptul sa candideze precum ceilalti… Faptul ca unii nu ii dau sanse ar trebui sa i linisteasca pe ei personal…si totusi se simt intrigati si amenintati de acel cineva caruia ei ii ofera sanse zero!!! Sunteti ciudati! Inseamna ca totusi omul acesta are putere de influenta si voi dovediti asta prin comentariile voastre in mod inconstient! De ce sa nu fie primar un om care are principii crestine?!? Doar pt ca il asociem cu anumite persoane din politica?! Cred ca trebuie sa ne informam mai bine inainte sa ne dam parerile in mod public…

    Raspunde
  23. Votati un liberal adevarat Ionel Ciupe!!!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.