Muzică electronică într-un cadru rural! Ce te așteaptă la Electroruga, un festival inedit, organizat în vestul țării

Muzică electronică într-un cadru rural! Ce te așteaptă la Electroruga, un festival inedit, organizat în vestul țării

Cea de a doua ediție Electroruga de Buzad are loc în perioada 30 august – 1 septembrie.

Cu un line-up bine închegat, evenimentul invită oamenii să experimenteze 3 zile mai aproape de natură, de relaxare, de lucrurile autentice. Festivalul se desfășoară în locul deja cunoscut, la poalele dealurilor Lipovei, în satul de unde îi vine și numele, Buzad.

Pe lângă artiști de calibru internațional, Electroruga de Buzad va avea alături comunitatea locală, prin crew-uri deja cunoscute în Timișoara și în țară. AnonimTM, Atelier22, Bass Request, Launmomentdat, Purge Crew, Souledout și artiști ai locului, precum Acetoba, VAG, Kojok, Soulheads, George Allen și Zoleevee vor oferi celor prezenți momente muzicale unice.

Zona în care se desfășoară festivalul, Buzad, propune participanților să se relaxeze în hamac, să se împrietenească cu tradițiile zonei, să evadeze din urban, să se reconecteze cu lucrurile simple, care îi fac fericiți. Pe timpul zilei, organizatorii oferă ateliere pentru toate vârstele și gusturile. De la posibilitatea de a învăța arte străvechi, la graffiti și yoga, cei prezenți se pot aștepta la 3 zile pline de experiențe autentice.

„Zonele rurale au un farmec aparte, datorită naturii, tradițiilor și, nu în ultimul rând, oamenilor. Împreună cu cei din Buzad reușim, pentru a doua oară, să oferim pasionaților de muzică și natură, un prilej de a experimenta ceva diferit. Dealurile, pădurea, deconectarea totală de urban completează line-up-ul special pe care l-am creat în acest an. Credem în lucrurile autentice, în comunități și în nevoia de a lua o pauză de la online și tot zgomotul pe care acest mediu îl crează”, transmite Cristian Philipp, unul dintre organizatorii festivalului.

AnonimTM, crew-ul care promovează drum and bass-ul de mai bine de douăzeci de ani, a influențat mai multe generații, fiind printre primii promotori ai acestui curent muzical underground. La Buzad, crew-ul va fi reprezentat de Dudu, Bia și MC Tina.

Atelier22, spațiu pentru artă, colaborează cu o mulțime de artiști, gânditori și creatori, pentru a găsi noi modalități de a crea și disemina arta, transformând modul în care aceasta este accesată. Sesiuni live, expoziții de artă, spectacole de teatru, pe toate le găsiți la atelier. Din partea lor, la Electroruga vor veni: Saga, ZonaVerde, Zo și Bendo.

Bass Request promovează drum and bass-ul, breakbeat-ul, dubstept-ul și jungle-ul de 10 ani, aducând în numeroase petreceri locale energii pozitive și muzică bună din Timișoara și Galați. La Buzad vor face danceflour-ul să vibreze Zero` și Phoneme.

Purge Crew, format dintr-o echipă tânără de artiști, se axează pe party-uri pline de energie, promovând, în special, stilul neurofunk. RAZY și HELL:SD vor da culoare scenei de la Buzad.

Sub label-ul Souledout vor mixa Angel și Newgotti, reuniți de iubirea pentru muzică și dorința de a o împărtăși cu cât mai mulți oameni. Crew-ul, care există din 2012, a organizat numeroase petreceri unde melodii alese au oferit mereu publicului prilej de dans.

La Electroruga de Buzad participanții vor avea parte și de ritmurile artiștilor locali: Acetoba, VAG, Kojok, Soulheads, George Allen și Zoleevee.

Organizatorii au anunțat deja în evenimentul creat pe Facebook o serie de artiști: Cred că sunt extraterestru, Ken Pith, Kosmic Blues, Moonlight Breakfast, Mungo’s Hi Fi, Orkid, Rockwell, Sam Binga, Silent Strike, Sofa Surfers, Technimatic, Wicked Dub Division și Alt Om, Bully, Iorga, Nipple’s Delight, Tzuc, UFe de la crew-ul Vinyl Rum Tapas and Wine (VRTW). În curând, urmează ca organizatorii să prezinte și alți artiști care vor urca pe scena de la Buzad.

Abonamentele se pot achiziționa din rețeaua bilete.ro și de la D`arc Timișoara. Prețul unui bilet începe de la 119 lei. Copiii cu vârsta sub 12 ani și persoanele cu dizabilități au acces gratuit. Puteți afla mai multe informații pe pagina de Facebook a evenimentului (https://www.facebook.com/electroruga/), precum și pe Instagram (www.instagram.com/electrorugadebuzad/).

Evenimentul este organizat de ER Wicked și The Village, cu susținerea Consiliului Județean Timiș, Primăria Bogda, Orange România, Toluna România, în parteneriat cu Asociația pentru dezvoltarea turismului Timiș și RE Cult.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.