Născoceala de … după vot

Născoceala de … după vot

Dacă, spre exemplu, la întrebarea Cât fac 3X3, răspunsul este 5 și mușchii feței rămân încremeniți, votul unui astfel de om se duce, fără teama de a greși, la Falcă, atunci putem spune că democrația funcționează cu mari deficiențe și va trebui extinsă aria de restricție nu numai la cele cu privire la vârsta minimă și cele civile impuse de justiție ci și la cele care țin de capacitate. O grilă cu întrebări de genul lătratul este mijlocul de comunicare al: 1. câinilor, 2. pisicilor, 3. scabiei, poate ar ajuta la încadrarea persoanelor cu discernământ suficient pentru a ajuta societatea să funcționeze în parametri normali. Asta, doar dacă se și vrea.

Pe de altă parte, dacă cineva care are la degetul mic logaritmii și posedă chiar un abonament la operă și votul lui se duce către același individ asta se cheamă lipsă de caracter, ceea ce e mai grav decât cazul precedent pentru că omul are un interes personal dincolo de cel colectiv. Din păcate, aici nu văd vreo rezolvare. Dar asta e democrația, sumă între bine și rău. Până la urmă chiar și aceasta (democrația) a fost inventată în condiții nu foarte prielnice. S-a întâmplat cam așa: Cu multă vreme în urmă, unii care se ocupau cu creșterea animalelor au observat că proteina din carnea acestora se amestecă mai bine cu produsul muncii celor care trudesc ogoarele și au propus un schimb care să îi satisfacă pe ambii. Și, așa s-a întâmplat câteva sute de ani. Mecanismul mergea uns încât la data convenită, animalele (oi, porci, vite) se încolonau singure în urma măgarilor de povară și plecau la țărani. Știau dinainte ce urma să se întâmple pentru că ele erau scoase din program și pregătie special într-un curs de întindere a mușchilor. Măgarii se întorceau cu saci de cereale și butoaie cu vin, astfel că societatea se dezvolta fără sincope și nemulțumiri. Până când, într-o zi, alții, văzând funcționlitatea afacerii, s-au gândit să-și facă un culcuș exact pe traseul caravanelor. După care au zis: ho, stați așa fraților, voi treceți prin mijlocul nostru ca vodă prin lobodă. Ia marcați voi banul, că altfel vă întoarceți cu surplusul înapoi. Ăștia ce să facă? S-au așezat frumos la coadă și, pentru că nu aveau ceea ce li se cerea, au fost nevoiți să facă schimbul. Produse contra bani, la bursa noilor veniți. Și așa au apărut și bănuții ca mijloc de echivalare a schimburilor. E drept că prin mijlocul acestora din urmă drumul era lipsit de colb iar dughenele diversificau călătoria, făcând-o agreabilă. Afacerea prospera din toate părțile și multe popoare erau fericite și mulțumite, nu neapărat în această ordine. Până când ceva iar nu era bine. S-a suflat goarna, s-au adunat la sfat. S-au așezat. Unii, pe ciuturugi, alții pe rădăcini de copaci, alții direct pe nisip și cei mai mulți, în picioare în spatele celor așezați, desigur pentru atmosferă. Nemulțumirea principală: Cei care vămuiau produsele prosperau mai repede, în timp ce ăștialalți abia se târau an de an să-și întrețină famiiile, tot mai numeroase. Ce era de făcut? Soluția veni tot din partea celor care înventaseră banii. Împărțeala pe administrații în funcție de terenul locuit, limbă și cultură. Înăuntrul fiecărui teren fiecare se administra după cum înțelegea sau după placul celor mai tari. Problema era de-acum una de reprezentare și așa a luat ființă STATUL. Nu degeaba, ci forma invizibilă de subjugare individuală a omului. Teoria era că statul aparținea tuturor și era dat de fracția: Stat deasupra numărul de locuitori. Deci fiecare deținea o parte din Stat în funcție de câți membri avea acel stat. Dacă se năștea vreunul, automat averea fiecăruia scădea. Numai că statul avea atribuții, care prin natura lor se susțineau prin contribuții. Şi de aici discutăm despre un alt nivel. Revenim la reprezentare. Cel care era ales s-o facă avea gusturi. Care se traduceau în șmecherie. Din germană. El voia așa. Așa se făcea, pentru că și ceilalți voiau la fel, altfel data viitoare nu mai voiau nimic. Oamenii aveau totuși grijă, la început. Trimiteau la reprezentare, doar după mai multe filtre, oameni cu adevărat capabili. Mult mai târziu s-au prins unii că pot ajunge și ticăloși acolo. Au plătit în general naivitatea, dar costurile nu și le-au recuperat nciodată.

Democrația are părți bune. Cea mai importantă este aceea că dintre formele de administrare ea are cele mai puține părți rele.

În urmă cu cca. 26 ani, noi, sau o parte dintre noi, am ales să fim reprezentați la ora aceea de cei care trecuseră cu brio examenele șmecheriilor în școli de profil iar ei au pus bazele unui tip de adminstrare ce s-a dovedit că este greu de urnit din loc, atâta timp cât se armonizează cu cerințele Europei dar mai ales ale vremii. Din șmecheria acestui tip de democrație au de câștigat doar unii, aceeași și foarte puțini, în timp ce noi ceialalți suntem siliți să acceptăm să fim conduși de oameni așezați democratic de cei mai sfătoși dintre cei cu IQ-urile beroșilor din tavernele mohorâte ale lui Eminescu.

Soluția, pe scurt: Vot cenzitar. Drept de vot doar pentru cei cu o anumită pregătire și după un examen grilă general cu cel puțin 10 întrebări din care să reiasă că omul știe pe ce lume trăiește. Exemplu de întrebare:

Sturionii au luptat în:

  1. Războiul de o sută de ani;
  2. Cel de-al doilea război mondial;
  3. În aval.
  1. Sunteti dus cu pluta domnule Florea? Ca din ce scrieti aci asa pare…

    Raspunde
  2. Și ai vrea să-ți răspund?

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.