Nepoții baronului Francisc Neuman au aderat la Suporter Club UTA

Nepoții baronului Francisc Neuman au aderat la Suporter Club UTA

Un moment cu o însemnătate deosebită pentru Suporter Club UTA și nu numai, a avut loc marți, la sediul UTA Official Store, magazinul suporterilor.

Este vorba despre aderarea la asociația Suporter Club UTA a nepoților baronului Francisc Neuman, fondatorul clubului UTA și una dintre cele mai importante personalități din istoria Aradului. Astfel, Jacqueline și Charles de Vegvar au devenit membri cu acte în regulă ai asociației Suporter Club UTA, asociație care, de altfel, este deținătoarea mărcii „UTA”.

Președintele Suporter Club UTA, Claudiu Negru, s-a arătat încântat de faptul că Charles și Jacqueline au acceptat să adere la SCU.

„Este un moment special. Gestul lui Jacqueline și Charles, de a ni se alătura în asociația Suporter Club UTA are o însemnătate aparte pentru noi, ca și suporteri, deoarece este ca o reîntoarcere la origini pentru familia Neuman, întorcându-se din nou la UTA”, a declarat președintele Suporter Club UTA.

La rândul său, Sebastian Bulumac, în calitatea sa de vicepreședinte al SCU, s-a arătat entuziasmat de faptul că nepoții Baronului Francisc Neuman revin aproape de UTA.

„Și eu cred că e un moment deosebit. Pe Charles am avut plăcerea de a-l avea alături de noi chiar la inaugurarea UTA Official Store. Jacqueline nu se afla în țară în acel moment, în schimb pe ea am avut-o alături la prima acțiune prin care am oferit cadouri copiilor din Academia UTA. Nu cred că mai există o echipă în România care să fi fost înființată de un baron și, cu atât mai mult, nu există o echipă care să îi aibă altături pe moștenitorii acestuia”, a spus la rândul său vicepreședintele SCU.

Un alt aspect care trebuie menționat este și faptul că, odată cu prima Adunare Generală a Suporter Club UTA, va exista propunerea ca Jacqueline și Charles de Vegvar să devină membri de onoare ai asociației.

„Îi mulțumesc lui Sebastian și tuturor suporterilor echipei UTA pentru această mare onoare. Eu și fratele meu suntem încântați să ne aflăm aici, în acest oraș, și să fim conectați cu clubul în acest fel. Este de o însemnătate deosebită pentru noi să ducem mai departe această moștenire și este speranța și bucuria noastră că vom aduce entuziasm în rândul echipei și orașului mulți ani de acum înainte”, a spus Jacqueline de Vegvar.

„Mulțumesc mult! Sora mea și cu mine suntem onorați și încântați să putem deveni membri ai Suporter Club UTA. Vă mulțumim pentru că ne primiți în familia suporterilor! Este vorba despre excelență și moștenire, atât pentru familia noastră, cât și pentru istoria orașului. Suntem nerăbdători să continuăm povestea”, a spus, la rândul său, Charles de Vegvar.

Nu în ultimul rând, odată cu aderarea lui Jacqueline și Charles de Vegvar la Suporter Club UTA, aceștia au ajuns la un acord scris cu asociația suporterilor, acord prin care nepoții Baronului Neuman vor acorda exclusivitate Suporter Club UTA pentru folosirea numelui și imaginii „Francisc Neuman” în scopuri comerciale. La rândul său, asociația Suporter Club UTA își asumă ca, o parte din profitul obținut pe urma comercializării numelui și imaginii Baronului Neuman, să meargă chiar către familie, care prin Fundația „Francisc Neuman” se implică în diferite cauze prin care sunt ajutați copiii. Așadar, prin asocierea dintre Suporter Club UTA și familia Neuman, se va ajunge la scopul comun, acela de a ajuta copiii, fie că este vorba despre copiii din Academia UTA, fie că este vorba despre copiii implicați în cauzele Fundației „Francisc Neuman”.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.