Noua Republică acuză „BLATUL” făcut de către preşedintele Iohannis cu partidele mari

Noua Republică acuză „BLATUL” făcut de către preşedintele Iohannis cu partidele mari

Ion Stan, vicepreşedinte al Partidului Noua Republică, este dezamăgit de faptul că „preşedintele Klaus Iohannis nu a retrimis la Parlament legile electorale, în condiţiile în care acestea acestea favorizează doar partidele mari”.

„Blatul. Nu este vorba de cofetarie sau dulceţuri sau de un tort de mireasă, ci este vorba de cei care azi conduc destinele României. Înţelegerile sunt tacite şi de demult. Democraţiei din România i-a fost aruncat un «mic» amendament la legea electorală (…). «Micul» vine la pachet cu ceea ce Preşedintele K. J. l-a făcut promulgând legile electorale şi pe cele de finanţare a partidelor. Ce am vrut, ce s-a promis şi ce am primit? Înfiinţarea unui partid cu 3 membri versus alegerea primarilor într-un tur de scrutin. Joc democratic periculos, pus la cale în 2011, de PDL, PSD şi PNL. Adică, marele partid de corupţi, al Parlamentului şi al baronilor locali vor, pe viaţă, să fie pe rând la guvernare şi la butoanele ţării, bătându-si joc de alegători”, a declarat Ion Stan.

Acesta consideră că alegerea preşedinţilor de consilii judeţene de către consilierii judeţeni este „tot un joc democratic pervers, ţinut sub presiunea preşedintilor de partid veşnici, care la comandă şi la nesupunere pot da afară din partid consilieri aleşi, aceştia din urmă pierzând funcţia de consilier”.

„Am sperat, totuşi, că reforma clasei politice o poate face Camera Deputaţilor. Că acolo se vor găsi, totuşi, oameni care să asculte şi să ia seama de dorinţele poporului, căruia la alegerile prezidenţiale i-au fost promise marea cu sarea de către Preşedintele în exerciţiu. Avem doar praf în ochi (…). USL trăieşte. Sloganul democraţiei «Noi guvernăm cum am promis şi ne ţinem de cuvânt» este respectat, numai că nu în sensul respectării promisiunilor pentru prostime, ci un pic mai subtil: «Guvernăm cum ne-am promis unul altuia, ca să rămânem împreună la ciolan»”, a mai declarat Ion Stan.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.