Pierderea memoriei începe mult mai devreme decât credeam. Iată de la ce vârstă!

Pierderea memoriei începe mult mai devreme decât credeam. Iată de la ce vârstă!

Pierderea memoriei este asociată, de regulă, cu înaintarea în vârstă, dar un studiu recent al oamenilor de ştiinţă de la Universitatea Simon Fraser din Canada a arătat ca acest proces se produce mult mai devreme, mai exact pe la vârsta de 24 de ani.

Cercetătorii au testat 3.305 de persoane cu vârsta cuprinsă între 16 şi 44 de ani, care au jucat Starcraft 2, joc care presupune câştigarea unor sume mari de bani. Jocul necesită foarte multe ore de concentrare pentru elaborarea unor strategii eficiente.

Specialiştii au analizat nivelul şi timpul de reacţie al jucătorilor în fața adversarilor. S-a observat că „jucătorii care aveau 24 de ani prezentau o încetinire a rapidităţii cognitive necesare performanţei”, a explicat Joe Thompson, unul dintre cercetători. Specialistul a adăugat şi faptul că jucătorii mai în vârstă compensează lentoarea reflexelor folosindu-se de strategii mai simple, recurgând la unele ajutoare ale jocului.

Potrivit experţilor, creierul încearcă astfel să se adapteze în faţa schimbărilor legate de îmbătrânire, ceea ce reprezintă „o nouă interpretare a dezvoltării umane”.

Foto: paliodelgrano.it

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.