Pita de Pecica a obținut recunoaștere Europeană, este Produs IGP

Pita de Pecica a obținut recunoaștere Europeană, este Produs IGP

Pita de Pecica a devenit produs de origine protejată, cu indicații geografice protejate (IGP).

În cursul lunii iulie urmează înregistrarea denumirii „Pită de Pecica” în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate „Pită de Pecica” (IGP), potrivit hotărârii Comisiei Europene, anunță conducerea Consililui Județean Arad.

„Este o realizare unică în județul Arad și extrem de rară și la nivel național! Felicit echipa care a lucrat la acest proiect, în primul rând pe sufletista doamnă Marinela Petran, directorul GAL Pecica și vicepreședinte al Federației Naționale a Grupurilor de Acțiune Locală. Felicit si brutarii din Pecica pentru că duc mai departe tradiția pâinii pe vatră, dar și administrația pecicană, fiindcă a crezut în acest proiect. Ca președinte al Consiliului Județean Arad, că pecican, sunt mândru de această realizare”, a declarat Iustin Cionca.

„În conformitate cu articolul 50 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012, cererea de înregistrare a denumirii „Pită de Pecica”, depusă de România, a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Deoarece Comisiei nu i s-a comunicat nicio declarație de opoziție motivată în conformitate cu articolul 51 din Regulamentul (UE) nr. 1151/2012, denumirea „Pită de Pecica” trebuie, prin urmare, înregistrată”, se arată în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/1221 al Comisiei Europene.

Pita de Pecica este unul dintre cele mai puternice branduri gastronomice românești. La Pecica a fost construit și un Muzeu al Pitei, unde este pusă în valoare această tradiție seculară de coacere a pâinii de casă.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.