Polițiștii locali, alături de elevi în „Săptămâna altfel” (FOTO)

Polițiștii locali, alături de elevi în „Săptămâna altfel” (FOTO)

Polițiștii locali din cadrul Serviciului „Circulație pe drumurile publice” și-au propus ca, pe perioada „Săptămânii altfel” a elevilor, să participe, alături de ei, în special la activitățile privind circulația pe străzile aglomerate ale municipiului, învățându-i pe cei mici cum să facă față traficului intens, cum să folosească pistele pentru biciclete, cum să semnalizeze în intersecții când sunt pe biciclete și doresc să schimbe direcția de mers, cum să traverseze corect atunci când sunt cu bicicletele și unde pot face corect acest lucru și multe altele.

„Elevii au fost cooperanți și am fost uimiți să constatăm că au participat trup și suflet la activitatea propusă de noi. Polițiștii locali au interacționat cu ei și i-au învățat tot ce se poate despre modul în care trebuie să circule corect, mai ales când sunt pe biciclete. Cei mici s-au declarat neobosiți și ar fi vrut ca activitatea să continue” – a declarat Viorica Graur, directorul general al Poliției Locale Arad.

La activitatea surprinsă în imagini au participat elevii Școlii Gimnaziale „Aurel Vlaicu”. Polițiștii locali care participa, săptămâna aceasta, pe biciclete, la lecțiile vii din cadrul „Săptămânii altfel” sunt Adriana Tămaș, Emilia Rada și Teodora Luca. De pe motoscutere, elevii vor fi însoțiți de polițiștii locali Emilian Măzăreanu și Flavius Dan.

Activitatea îi implică pe elevii Liceului Teoretic „Adam Muller Guttenbrun”, ai Școlii Gimnaziale „Caius Iacob”, ai Școlii Gimnaziale „Avram Iancu”, ai Colegiului Național „Elena Ghiba-Birta” și ai Colegiului „Moise Nicoară” Arad.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.