Profilul utilizatorului unui telefon Samsung Galaxy Note 10 Plus

Profilul utilizatorului unui telefon Samsung Galaxy Note 10 Plus

Dacă ești un die hard fan al gamei Note de la Samsung Electronics, cu siguranță ți-ai pus întrebarea care dintre Samsung Galaxy Note 10 și Samsung Galaxy Note 10 Plus ți se potrivește cel mai bine anul acesta.

Dacă ne gândim la asemănările dintre cele două telefoane, atât Samsung Galaxy Note 10 cât și Note 10 Plus sunt dotate cu câte un stilou S Pen cu care să poți gusta din plin experiența unică oferită de un Note. În plus, atât din punct de vedere al materialelor folosite, cât și al culorilor, carcasele celor două telefoane sunt aproape identice. De asemenea, cu toate că diferă ca dimensiuni, ambele telefoane pot fi dotate cu câte o husă  de la Itelmobile.ro.

Pe de altă parte, în calitate de cumpărător, de adevărata provocare te izbești în momentul când trebuie să faci o alegere între ele și ești nevoit să le compari din punct de vedere al performanțelor ca să înțelegi dacă telefonul mai scump își merită tariful suplimentar. Display-ul mai mare, rezoluția mai bună, bateria mai puternică, prezența slotului de card microSD, dar și camera în plus pentru adâncime au un preț, iar acesta se justifică doar dacă aceste dotri contează cu adevărat pentru tine.

Din punct de vedere al funcționalității Samsung Galaxy Note 10 și Note 10 Plus nu se diferențiază foarte mult. Bineînțeles, este mai ușor să ții în mână și să folosești strict în scop de comunicare un telefon Samsung Galaxy Note 10 deoarece are un design mai ergonomic. Dar dacă îți dorești un nou telefon pentru proiecte artistice pe care să le realizezi cu ajutorul S Pen-ului performant cu care sunt dotate telefoanele Samsung Galaxy Note, atunci varianta mai mare este mai practică.

Este un Note 10 Plus cel mai potrivit telefon mobil pentru tine?

Dacă ai mai folosit până acum un telefon din gama Note de la Samsung, atunci te putem asigura dinainte să încerci oricare din cele două terminale că Note 10 Plus este telefonul pe care ți-l dorești. Dacă ești fan Note și îți dorești un model nou tocmai pentru că îți place stiloul S Pen atunci cu siguranță vei profita la maxim de rezoluția mai bună a ecranului mai voluminos. Într-adevăr, este vorba de un telefon scump, dar experiența oferită de stiloul S Pen pe un ecran mai mare este incomparabil mai satisfăcătoare decât aceeași tehnologie aplicată pe o suprafață mai mică.

Așa că dacă ești un artist pentru care telefonul nu este doar un instrument de comunicare, atunci suplimentează bugetul sau mai așteaptă până ce ai suficient încât să investești într-un Samsung Galaxy Note 10 Plus și vei vedea că efortul tău va fi răsplătit din plin.

În schimb, dacă nu îți dorești un Note neapărat pentru a te lăsa fermecat de magia stiloului S Pen, atunci merită să începi această aventură cu un Note 10 standard și să vezi mai întâi cum evoluează lucrurile. Poate că S Pen-ul nu este întocmai ceea ce ți-ai imaginat și atunci vei prefera avantajele oferite de un telefon mai mic și mai ușor. La urma urmei, stiloul S Pen și funcționalitatea sa este principala diferență dintre un dispozitiv Samsung Galaxy Note 10 și unul Samsung Galaxy Note 10 Plus.

Ce fel de persoană investește într-un telefon Samsung Galaxy Note 10 Plus?

Samsung Galaxy Note 10 Plus poate fi considerat telefonul ideal pentru un ilustrator. Cu ajutorul acestui terminal poți da viață unor personaje desprinse din povești sau poți anima fotografiile cu cei dragi. Dacă îți place să desenezi și ești creativ, datorită experienței oferite de stiloul S Pen în combinație cu display-ul generos al telefonului Samsung Galaxy Note 10 Plus această investiție se poate transforma într-o alegere foarte profitabilă pentru tine. Iar lucrurile pe care le poți face cu ajutorul unui S Pen nu se limitează aici!

Cu S Pen este ușor să scrii de mână luându-ți notițe și făcând scheme explicative la fel ca pe un carnețel; Apoi, dacă vrei, îți poți transforma scrisul în textul unui email sau al unei postări pe rețelele sociale. Poți edita chiar și videoclipuri, sau îți poți folosi stiloul pe post de telecomandă având un control total asupra telefonului din mâna ta.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.