Protocol de cercetare ştiinţifică în domeniul medical, semnat de UVVG Arad şi Asociaţia Medicilor şi Farmaciştilor Palestinieni din România

Protocol de cercetare ştiinţifică în domeniul medical, semnat de UVVG Arad şi Asociaţia Medicilor şi Farmaciştilor Palestinieni din România

Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” (UVVG) Arad a semnat recent un protocol de cercetare ştiinţifică în domeniul medical cu Asociaţia Medicilor şi Farmaciştilor Palestinieni din România (AMFPR).

Conducerea Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, reprezentată de prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universităţii, prof. univ. dr. Anca Hermenean, conf. univ. dr. Andrei Anghelina – prorectori, cadre didactice, a primit, zilele trecute, într-un cadru de deosebit, care a avut loc la Casa Universitarilor, vizita unei importante delegaţii a Asociaţiei Medicilor şi Farmaciştilor Palestinieni din România, condusă de dr. Saba Nahedd, preşedintele AMFPR şi dr. Shalalfeh Mohammad – vicepreşedinte.

Din delegaţia AMFPR au făcut parte medici palestinieni, precum, Dr. Ahed Al Kateb, Dr. Hamad Fady, Dr Nabil Mubarak, Dr. Omer Hadi, Dr. El Astal  Mohamed, Dr. Bani Al Marjeh Souzan, Dr. Rimawi Munir, Dr. Chehab Zaki, Dr. El-Kharoubi Adnan, Dr. El – Susi Suzane, din mai multe oraşe din România, dintre care amintim Bucureşti, Satu Mare, Cuj Napoca, Târgu Mureş, Timişoara şi Iaşi.

La întrunire au participat şi dr. Mircea Ududec, preşedintele Colegiului Medicilor Arad şi conf. univ. dr. Simona Ardelean, preşedintele Colegiului Farmaciştilor Arad, care au subliniat buna colaborare dintre cele două instituţii cu UVVG.

Prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” a transmis mesajul preşedintelui Universităţii, prof. univ. dr. Aurel Ardelean şi a subliniat curricula academică din cadrul facultăţilor de medicină ale Universităţii, iar prof. univ. dr. Anca Hermenean a prezentat Şcoala Doctorală şi proiectele de cercetare ştiinţifică.

Prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul UVVG, a declarat: „A fost o vizită deosebit de importantă pentru Universitatea noastră, care a început anul trecut, în urma demersurilor realizate de Conducerea Universităţii. Protocolul încheiat cu Asociaţia Medicilor şi Farmaciştilor Palestinieni din România prevede colaborări în domeniul universitar şi al cercetării ştiinţifice cu Universităţi din Palestina, promovarea schimburilor academice reciproce, de personal didactic şi studenţi, publicarea de lucrări ştiinţifice şi volume rezultate din proiectele de cooperare”.

„Este un accord bilateral în domeniul medical, prin care dorim să promovăm Universitatea de Vest «Vasile Goldiş» din Arad în Palestina. Am iniţiat o primă colaborare cu o universitate din Palestina, iar în luna aprilie vom organiza la Iaşi congresul Asociaţiei Medicilor şi Farmaciştilor Palestinieni din România, unde Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad este un partener important”, a precizat dr. Saba Nahedd, preşedintele AMFPR.

Delegaţia Asociaţiei Medicilor şi Farmaciştilor Palestinieni din România a vizitat Colecţia de Artă Doina şi Baruţu T. Arghezi, Campusul Universitar „Vasile Goldiş”, Institutul de Ştiinţe ale Vieţii, Spitalul Clinic Judeţean Arad (secţiile Hematologie, Urologie, Ginecologie), precum şi Centrul de screening mamar.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.