A SCĂPAT cu RĂNI UȘOARE în urma ATENTATELOR de la Bruxelles, după ce anterior A SUPRAVIEȚUIT atentatelor de la Boston şi Paris. Povestea INCREDIBILĂ a unui adolescent de numai 19 ani!

A SCĂPAT cu RĂNI UȘOARE în urma ATENTATELOR de la Bruxelles, după ce anterior A SUPRAVIEȚUIT atentatelor de la Boston şi Paris. Povestea INCREDIBILĂ a unui adolescent de numai 19 ani!

Băiatul din imagine are doar 19 ani și este unul dintre răniții în exploziile de la Bruxelles.

Povestea lui este una pe cât de emoționantă, pe atât de captivantă. Adolescentul a supraviețuit celui de-al treilea atac terorist din viața lui.

Mason Wells se consideră un norocos. El este unul din cei patru misionari mormoni din Statele Unite, care a scăpat cu răni uşoare după atacurile de la aeroportul din Bruxelles. Şi asta, în condiţiile în care supravieţuise altor două atacuri teroriste: a fost la doar un bloc distanţă de linia de sosire a maratonului de la Boston, din 2013, şi era la Paris în noiembrie anul trecut, când au avut loc atentatele care au ucis 130 de oameni.

Adolescentul a suferit răni la tendonul lui Ahile fisurat, mai multe leziuni, dar și arsuri în urma atacului din capitala belgiană.

Presa scoate, acum, la lumină poveştile celor care au pierit sau care au supravieţuit atacurilor. Una dintre cele mai triste este a unei femei din Peru: Adelma Tapia Ruiz. Femeia se afla în terminalul unde au avut loc atacurile, împreună cu soţul ei şi cele două fete ale lor. Întâmplarea a făcut ca, exact înainte de explozii, fetiţele să se îndepărteze, în timp ce se jucau, de locul masacrului. Tatăl lor s-a luat după ele, lucru care l-a ajutat să supraviețuiască. Singura care și-a pierdut viața în atacul terorist a fost mama fetițelor.

Un alt caz este cel al unui fost baschetbalist de la Anvers, care a adormit pe una din băncile aflate în sala de aşteptare din terminal în momentul declanşării bombelor. Deflagraţiile l-au aruncat pe jos pe Sebastien Bellin, cu răni la şold şi gambă, dar este în afara oricărui pericol. Restul echipei de baschet din Anvers, care urma să decoleze tot atunci spre Italia, a scăpat nevătămată.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.