Schumacher „prezintă momente de conștiență și de trezire”, susține purtătoarea sa de cuvânt

Schumacher „prezintă momente de conștiență și de trezire”, susține purtătoarea sa de cuvânt

Fostul campion mondial de Formula 1 Michael Schumacher prezintă momente de conștiență și de trezire”, a anunțat vineri purtătoarea sa de cuvânt.

„Michael face progrese în drumul său. El prezintă momente de conștiență și de trezire. Noi suntem permanent alături de el în această lungă și dificilă luptă, împreună cu echipa spitalului din Grenoble, și rămânem încrezători”, a precizat purtătoarea sa de cuvânt, Sabine Kehm.

Aceasta a dorit să adreseze încă o dată mulțumiri pentru toate mesajele de simpatie și de susținere primite neîncetat, fără însă a oferi detalii suplimentare despre sănătatea lui Michael Schumacher.

„Este absolut necesar pentru a respecta intimitatea lui Michael și a familiei sale, dar și pentru a lăsa echipa medicală să lucreze în liniște”, a mai precizat Kehm.

Michael Schumacher se află internat de 14 săptămâni într-un spital din Grenoble, după accidentul de schi pe care l-a suferit în stațiunea Meribel din Alpii Francezi, în data de 29 decembrie.

În vârstă de 45 ani, fostul campion mondial de Formula 1 a fost supus inițial la două operații de neurochirurgie și, de atunci, a fost menținut în comă indusă. La o lună de la internare, însă, medicii au demarat procesul treptat de trezire.

Starea de sănătate a campionului german a fost în ultima vreme un motiv constant de speculații, astfel că familia a anunțat că singurele informații valide sunt cele difuzate de apropiații săi ori de echipa medicală.

Foto: realitatea.net

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.