Scriitorii arădeni n-au murit, sunt printre noi

Scriitorii arădeni n-au murit, sunt printre noi

Se întâmplă deseori să întâlnim pe stradă sau chiar în blocurile în care locuim oameni de cea mai înaltă calitate, cărora le dăm bună ziua precum oricăror altor vecini sau cunoscuți, dar rareori încercăm un sentiment copleșitor față de ei prin prisma activității lor creative.

Ei sunt printre noi, trăiesc ca și noi dar despre creația lor se face puțină vorbire, așteptând parcă următoarea generație să le facă acestora reala apreciere de care ar fi trebuit să se bucure în anii creației lor. Mă refer aici la scriitorii arădeni, de multe ori nebăgați în seamă sau ținuți ca lacheii în împrejurări dintre cele mai obscure. Ei sunt ai noștri, dar „neavizații” care vin să tulbure de multe ori urbea noastră precum primarii de ocazie sau responsabilii culturali preferă să invite indivizi (care scriu și ei) din alte părți, pe care îi și plătesc din banii noștri pentru a se desfășura în fața unui public cunoscător de operă scrisă. Aceștia, aproape fără excepție, după anii de glorie 1990, s-au obișnuit atât de mult cu trăitul pe bani publici încât acum li se pare normal să fie invitați și plătiți de comunități locale, ca și cum „marca” lor s-ar asemui uneia cu mare căutare la piața de profil.

Îmi aduc aminte de poetul Ioan Alexandru, care venind la Arad și având un public limitat pentru anii 1980 nu făcea nici un fel de strădanie în a arăta decență și bun simț, acestea fiindu-i integrate ființei sale. Chiar îmi permit a compara distanța care îl separă pe acesta de contemporanii care se pare că și-au încasat solda de la primarul (sper, în curând, debarcat) Falcă, ca fiind una de proporții gigantice. În favoarea lui Ioan Alexandru, ca să nu fie vreo interpretare eronată. Și cred că nu și-a pus semnătura pe vreun act de plată.

În timpul acesta, scriitorilor arădeni, membri și ei ai Uniunii Scriitorilor din România, abia dacă li se mai scrie un nume pe vreun afiș, nemaivorbind de organizare de simpozioane sau zile în care să-și expună parte din operă.

Se poate spune că nu sunt pe lista de priorități, dar precum valul care nu este planificat, și vine, așa și opera scriitoricească nu ține cont de vreme sau conjuncturi sociale sau bugetare. Ea există iar cei din jurul ei se pot face remarcați sau nu, doar dacă simt „mirosul” excepțional ce emană din mintea creativă. Aceștia de acum nu simt decât mirosul banilor care se pot împărți doar cu unii, alții neintrând în mod sigur în jocuri obscure.

Sugestie pentru noul primar: În locul zilelor vecinului, sau a altor năzbâtii inventate de Falcă, în cadrul zilelor Aradului să rezerve una în care scritorii, poeții noștri să aibă întâlnirea lor cu arădenii. Voi vota așadar acel candidat care se va gândi să pună în practică și un astfel de proiect.

  1. Foarte bun articolul, aduce in discutia publica o tema importanta pt orice comunitate : rolul si importanta scriitorilor sai

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.