Simpozionul Internațional „Cultură și Civilizație Chineză. Dialoguri româno-chineze” la cea de a VI-a ediție

Simpozionul Internațional „Cultură și Civilizație Chineză. Dialoguri româno-chineze” la cea de a VI-a ediție

În Sala Regele Ferdinand a Palatului Administrativ din Arad a avut loc miercuri, 5 noiembrie 2020, cea de a VI-a ediție a Simpozionului Internațional „Cultură și Civilizație Chineză. Dialoguri româno-chineze”.

Evenimentul a fost organizat, în condiții de maximă siguranță dat fiind contextul pandemic în care s-a desfășurat, de Forumul Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze și a benefiat de sprijnul Asociației Con-Brio. Lucrările simpozionului au fost coordonate de prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, președintele Forumului Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze.

De remarcat, că la eveniment au participat oficialități județene, între care Gheorghe Stoian, prefectul Aradului, Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean, Călin Bibarț, primarul municipiului Arad sau Petru Antal, primarul orașului Pecica. 

„Autorii sunt formatori de opinie din Arad care sunt profesori, medici, economiști, manageri, studenți, jurnaliști, scriitori. Aceștia sunt o varietate largă de profesioniști care au abordat problematica de astăzi din perspective diferite, ceea ce este un lucru extrem de important”a punctat prof. univ. dr. Lizica Mihuţ la deschiderea evenimentului.

De remarcat, că Excelența Sa Jiang Yu, ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în România, a transmis o scrisoare de felicitare care a fost citită în  fața auditoriului. Iată textul acesteia:

„Stimată doamnă, Lizica Mihuț
Cu ocazia celei de a 6-a ediții a «Simpozionului Internațional CULTURA ȘI CIVILIZAȚIA CHINEZĂ. Dialoguri româno-chineze», în numele Ambasadei Chinei în România și în numele meu personal, aș dori să vă felicit din suflet și să transmit sincere salutări pentru dvs. Și pentru oaspeții care participă la întâlnire.

În fața epidemiei de Covid 19, o criză comună pentru întreaga omenire, China și România au lucrat împreună pentru a depăși dificultățile și a demonstra că prietenul adevărat la nevoie se cunoaște. În situația epidemică, politicienii din cele două țări au schimbat scrisori de condoleanțe, județele și orașele înfrățite și-au donat reciproc materiale anti-epidemice și au desfășurat o bună cooperare în multe domenii, cum ar fi domeniul anti-epidemic, economic și comercial, umanist și afaceri internaționale. După lupta cu epidemia, oamenii din China și România se prețuiesc reciproc, iar prietenia a devenit și mai puternică.

Prin căldura culturală risipim ceața epidemiei. «Simpozionul Internațional CULTURA ȘI CIVILIZAȚIA CHINEZĂ. Dialoguri româno-chineze» va contribui la depășirea dificultăților, fiind piatra de temelie  a înțelegerii și prieteniei dintre cele două țări, prin schimburi și învățare reciprocă între cele două civilizații. În ultimii șase ani, Simpozionul a reunit din ce în ce mai mulți experți și erudiți români în aspectele Chinei, practicieni ai schimburilor culturale chino-române din toate categoriile de viață, spunând povestea Chinei prin ochii și percepția lor, relatând poveștile chineze prin prisma sentimentelor sale adevărate. Acest fapt a jucat un rol pozitiv în înțelegerea reciprocă a celor două popoare și, în același timp, a transmis ecoul prieteniei și al energiei pozitive dintre China și România. Îmi pare foarte rău că nu pot participa la acest dialog, dar sper din suflet că la această conferință oamenii din toate categoriile sociale își vor exprima gândurile și vor vorbi liber pentru a picta împreună un viitor luminos pentru dialogul dintre culturile și civilizațiile noastre.

Îi urez Simpozionului Internațional «Cultură și Civilizație Chineză. Dialoguri româno-chineze» un succes deplin”.

Oficialitățile arădene au ținut și ele să remarce importanța simpozionului.

„Doamna prof. univ. dr. Lizica Mihuţ este un artizan în domeniul strângerii legăturilor de colaborare și prietenie dintre România și China și în menținerea relațiilor culturale și de înfrățire pe care administrația locală le-a stabilit în decursul anilor. Evenimentul de astăzi este un mijloc de valorificare a potențialului cultural, economic, istoric, științific și administrativ. Administrația județeană are încheiate două contracte de colaborare cu China. Aradul a fost vizitat de numeroase delegații din China și a fost participant activ la evenimentele organizate în această țară. Consiliul Județean Arad și Guvernul provinciei Fujian vor semna un acord de înfrățire în data de 17 noiembrie, acesta fiind rezultatul muncii de cinci ani de zile și a plecat de la o deplasare de lucru a unui jurnalist arădean. În această perioadă am fost ajutați și am avut sprijin din partea ambasadoarei Jiang Yu și pentru acest lucru vreau să îi mulțumesc. Mai mult de atât, zilele trecute am primit o scrisoare de la doamna ambasador, prin care mă asigura că este dispusă să depună eforturi împreună cu noi pentru planificarea și implementarea cu bine a cooperărilor și schimburilor în domeniile economic și comercial, agricol, interuman, al turismului și educației, precum și de tineret, aducând noi vitalități și conotații în relațiile bilaterale. Această declarație nu este pur și simplu o politețe. Cunoscând-o pe Excelența Sa, m-am convins că angajamentele pe care și le asumă, în nume personal și în numele Ambasadei, sunt foi de drum, cu obiective clare”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

„Un proverb chinezesc spune «Când ai zece pași de făcut, nouă pași sunt jumătatea drumului». Iată un proverb care se poate aplica foarte bine relațiilor care datează de multă vreme între China și România. Căci, dacă privim retrospectiv, cred că putem spune că jumătatea drumului este deja departe în urmă, iar relațiile noastre au căpătat de mult un aer de normalitate. A ne cunoaște mai bine reciproc este parte dintr-o relație care își arată deja beneficiile și care, sunt convins, va înflori și mai mult în viitor. La urma urmei, tot un proverb chinezesc spune că «o generație plantează copaci și alta se bucură de umbra lor»”, a spus Călin Bibarț, primarul Aradului.

„Am început în luna februarie o luptă cruntă cu acest virus, SARS-CoV-2, care continuă și în ziua de astăzi pe baricadele spitalelor, Direcțiilor de Sănătate Publică, instituțiilor din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, Instituțiilor centrale: Președinție, Guvern, Parlament. Cu ajutorul tehnologiilor moderne, omenirea reușește să asigure continuitate multor activități din sfera unor domenii de importanță deosebită, precum educația, cultura sau dialogul inter-cultural. Mă bucur că Simpozionul Internațional «Cultura și civilizația chineză. Dialoguri româno-chineze» se numără printre evenimentele pe care acest an, 2020, nu le-a anulat. Meritul întreg al organizării acestui eveniment este al inițiatorilor și aici aș dori să amintesc, în primul rând, eforturile doamnei profesor doctor Lizica Mihuț, domnia sa având o implicare permanentă și energică în strângerea legăturilor educative, culturale sau economice între societatea arădeană și societatea chineză, reprezentată de fiecare dată la cel mai înalt nivel prin Ambasadorul Republicii Populare Chineze în România”, a menționat Gheorghe Stoian, prefectul județului Arad.

„Ne-am adunat aici, cu toții, sub semnul prieteniei româno-chineze, al respectului reciproc și cu dorința de a afla mai multe despre bogata și complexa cultură și civilizație chineză. Simpozionul internațional la care participăm a devenit, de la an la an, din ce în ce mai cunoscut și mai apreciat, un eveniment intelectual de referință în calendarul cultural arădean. În calitate de președinte al primului Club Pro-China, mă bucur că nici vremurile complicate în care trăim nu au anulat evenimentul de astăzi și putem asculta lucrările unor arădeni apreciați, specialiști în diferite domenii. Administrația locală pe care o voi conduce și în următorii patru ani vede în colaborarea cu partea chineză un mare potențial și sperăm ca, odată cu revenirea lucrurilor la normalitate, să putem intensifica legăturile, cu ajutorul Forumului Prieteniei și Colaborării Româno-Chineze. Un rezultat concret al activității noastre este colaborarea dintre o companie pecicană și parteneri din Shanghai, care lucrează împreună la un proiect cu potențial mare (scutere electrice), creând locuri noi de muncă”, a declarat Petru Antal, primarul orașului Pecica și președintele primului Club Pro-China.

Nu mai puțin de 27 de lucrări au fost prezentatate în cadrul simpozionului, după următorul program:

Galerie foto:

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.