Staţii GPL neconforme. Autoritățile au închis două puncte de lucru, au suspendat activitatea în cinci locații și au deschis un dosar penal

Staţii GPL neconforme. Autoritățile au închis două puncte de lucru, au suspendat activitatea în cinci locații și au deschis un dosar penal

Autoritățile au depistat mai multe stații GPL neconforme, dispunând închiderea a două puncte de lucru și suspendarea activității în cinci locații din județul Arad.

„În perioada 13 – 19 septembrie, au fost efectuate 166 de acțiuni de control asupra unor operatori economici și 5 acțiuni de control asupra unor mijloace de transport, de către reprezentanți ai instituțiilor publice stabilite prin Ordinul Prefectului Județului Arad nr. 533/30.08.2023 privind verificarea instituțiilor publice și operatorilor economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv gaz petrolier lichefiat, de pe raza Județului Arad. Precizăm că acțiunile de control sunt efectuate individual de către reprezentanții instituțiilor, conform planurilor de control specifice, astfel că numărul total de acțiuni nu corespunde cu numărul operatorilor economici/mijloacelor de transport care au fost controlați/controlate.

Ca urmare a acțiunilor de control efectuate în perioada specificată, au fost constatate 157 de deficiente/disfuncționalități/nereguli, fiind dispuse 79 de măsuri pentru remedierea acestora. Inspecția Teritorială Timiș din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (ISCIR) a aplicat măsura închiderii activității pentru doi operatori economici din Chișineu Criș și Vărșand (comuna Pilu), precum și măsura suspendării activității pentru trei operatori din Bârzava, Hălmagiu și Vârfurile. Au fost aplicate în total 101 de sancțiuni contravenționale, din care 77 de avertismente și 24 de amenzi, în valoare totală de 225.100 lei.  De asemenea, a mai fost constatată o infracțiune de către Inspectoratul de Poliție Județean Arad, pentru care a fost deschis un dosar penal.”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Prefectura Arad.

Foto: Arhivă, carcater ilustrativ

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.