Supărat că a fost apostrofat de suporteri, Falcă ar putea opri lucrările la noul stadion. „Măcar așa mă înjură mai puțini”

Supărat că a fost apostrofat de suporteri, Falcă ar putea opri lucrările la noul stadion. „Măcar așa mă înjură mai puțini”

Dezastrul de pe „Motorul”, unde partida dintre UTA și Poli s-a jucat în noroi, s-ar putea lăsa cu urmări, după ce suporterii arădeni l-au înjurat la scenă deschisă pe primarul Gheorghe Falcă, președintele PNL Arad și candidat la Camera Deputaților.

În semn de răzbunare, acesta ar putea opri lucrările la noul stadion iar UTA ar continua astfel să joace mult și bine în mocirla de pe „Motorul”.

„Măcar așa mă înjură mai puțini”, și-ar putea spune Falcă, pe bună dreptate, că pe „Motorul” nu încap mai mult de 2000 de oameni, cu tot cu staff-urile echipelor.

Noi nu vrem să credem într-o asemenea variantă, dar în Aradul confiscat de PDL (PNL) e posibil orice!

Citește și:

Rușinea de pe Motorul. A administrației, nu a jucătorilor! UTA – Poli (1-1)

  1. e posibil orice din cauza noastra ca suntem prosti si votam tampiti sa ne conduca

    Raspunde
  2. normal ,acest suflet mare face lucrarea din banii lui la fel ca baronul NEUMAN,sper sa nu se extinda starea asta de scarba provocata de prostime si sa sisteze toate actele de caritate pe care le finanteaza,baroane ghita ai cam intarziat mult de la dusurile din parnaie unde o sa fii iubit chiar si nemachiat

    Raspunde
  3. Oricum asta urma , dar macar acum are motiv ….

    Raspunde
  4. Falca si sleahta lui au nenorocit Aradul. Mai rau nu poate fi. Iar UTA nu mai exista.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.