Susținătorii Chartei XXI, împreună cu fostul vicepreședinte al Parlamentului European, se vor reuni la Arad

Susținătorii Chartei XXI, împreună cu fostul vicepreședinte al Parlamentului European, se vor reuni la Arad

Susținătorii Chartei XXI se vor reuni astăzi, de la ora 16, în Sala Regele Ferdinand din Palatul Administrativ Arad.

Declarația de Reconciliere Charta XXI, a fost inițiată de László Surján, fost vicepreședinte al Parlamentului European. Susținătorii acestei declarații se vor întâlni la Arad, miercuri, 24 februarie, în cadrul unui eveniment la care primarul Gheorghe Falcă va primi medalionul „Jean Monnet“.

Într-o scrisoare adresată susținătorilor reconcilierii, László Surján spune că: „Sunt convins că la Arad există mai mulți susținători ai reconcilierii, printre care și ai reconcilierii româno-maghiare. Mulți știu deja că la Budapesta organizăm lunar o reunire, unde se ține un discurs ori încercăm să clarificăm niște întrebări cu o conferință la masa rotundă. Împreună cu domnul viceprimar Levente Bognar plănuim de mult să organizăm un eveniment similar și la Arad. Se pare că în sfârșit avem posibilitatea de a realiza acest lucru, fiindcă Asociația Charta XXI a decis să acorde medalionul Jean Monnet domnului primar Gheorge Falcă“, se arată în scrisoarea semnată de László Surján.

Mişcarea Charta XXI este o inițiativă civică lansată de fostul vicepreședinte al Parlamentului European László Surján pentru încurajarea reconcilierii între popoarele din Europa Centrală și de Est.

Chartei XXI i se poate alătura orice persoană care este deschisă către recunoaşterea şi respectarea valorilor altor naţiuni, care este pregătită să cunoască istoria și cultura popoarelor vecine.

Municipiul Arad a primit, în anul 2015, „Premiul pentru Reconciliere și Cooperare” din partea Mișcării Charta XXI, fondată de fostul vicepreședinte al Parlamentului European, László Surján, distincție acordată anual unei persoane sau unei organizații care sprijină procesul de reconciliere din Europa Centrală și de Est și care promovează dialogul constant și deschiderea sinceră către valorile multiculturale.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.