„Turist la tine acasă”, la ultima ediție din acest an

„Turist la tine acasă”, la ultima ediție din acest an

Evenimentul organizat în cadrul proiectului „Carta Societății Arădene”, alături de Asociatia Concordia sub motto-ul „Află poveștile orașului!”, a avut loc în fiecare duminică după-amiaza în perioada iulie-octombrie.

Au fost organizate 13 ediții în limba română și o ediție specială în limba maghiară.

Tema ultimei ediții, care a avut loc în data de 18 octombrie, a fost multiculturalitatea orașului iar ghid a fost Simona Valan, proaspăt absolventă a Școlii de Turism Alternativ. I-au fost alături aproximativ 20 de participanți iar traseul a cuprins obiective precum Palatul Administrativ, Clubul Sportiv Voința, Malul Mureșului, Palatul Neuman, Statuia lui Salacz Gyula, Palatul Fenyves, Stauia Sf. Ioan de Nepomuk, Spitalul TBC, Parcul Reconcilierii, Catedrala Ortodoxă Veche Biserica Sârbească dar și Consulatul Onorific al Italiei la Arad, unde participanții au avut parte de un invitat surpriză, pe însuși consulul onorific Roberto Sperandio, care le-a povestit despre comunitatea italiană din Arad și despre contribuția acesteia la dezvoltarea orașului.

„«Turist la tine acasă» ia o pauză momentan, dar ne revedem la anul, cu tururi, idei și proiecte noi! Țineți aproape!”, a declarat Mario Csipai, președintele Asociației Turism Alternativ.

Potrivit reprezentanților Asociației Turism Alternativ proiectul a avut drept scop oferirea de tururi ghidate gratuite localnicilor. Astfel aceștia au avut ocazia să se familiarizeze cu istoria și poveștile mai mult sau mai puțin cunoscute ale orașului, pe care le-au aflat de la ghizii voluntari Arad Free Tours și de la cursanții Școlii de Turism Alternativ.

Aceste tururi au fost organizate săptămânal, în perioada iulie-octombrie în fiecare duminică după-amiaza având punct de plecare platoul din fața Primăriei.

Am fost și tururi clasice cu tematică generală dar și tururi de nișă cu teme precum: orașul vechi,  perioada comunistă,  istoria învățământului arădean, sec. XVIII-XIX, comunitatea maghiară, comunitatea sârbă, bisericile din zona centrală sau multiculturalitatea orașului. Fiecare ghid a avut libertatea de a aborda turul în stilul caracteristic, de a alege o temă anume pe care să pună accentul sau anumite obiective. Au ghidat: Dan Codre (ed. 1), Melania Felnecan (ed. 2), Gabi Roman (ed. 3 și ed. 10), Marta Felföldi (ed. 4), Vladimir Cristea (ed. 5), Paul Ionescu (ed. 6), Károly Zsóri (ed. maghiară), Teodor Stoica (ed. 7 și ed. 8), Eugen Rogojan (ed. 9), Daniel Ion (ed. 11), Albert Reich (ed. 12) și Simona Vălan (ed. 13).

„Am avut parte de 13 ediții în limba română și de o ediție specială în limba maghiară, iar impactul a fost unul destul de semnificativ. Am avut alături de noi  peste 340 de persoane, cu o medie de aproximativ 25 de persoane pe tur, majoritatea din Arad, dar au fost consemnați participanți și din orașe precum Timișoara, Oradea și Cluj Napoca. Mulțumim partenerilor noștri de la Asociația Concordia, la inițiativa cărora am început acest proiect și care prin „Carta Societății Arădene” doresc să creeze o punte de legătură între comunitate, educație, cultură, sănătate, economie și administrație în societatea arădeană! Ne bucurăm să fim alături de ei în acest demers, iar proiectele noastre comune continuă și pe alte planuri. Mulțumim tuturor celor care ne-au ajutat, ne-au deschis ușa și ne-au permis să vizităm diferite obiective mai mult sau mai puțin accesibile publicului larg. Ne bucurăm pentru interesul tot mai crescut al arădenilor pentru a-și descoperi și cunoaște orașul, lucru ce ne face să credem și mai mult în cauza noastră, acela de a pune Aradul pe harta turistică și de a promova cultura și valorile locale. Vom reveni anul viitor cu alte tururi și proiecte cât mai captivante pentru arădeni și nu numai”, a mai precizat Mario Csipai, președintele Asociației Turism Alternativ.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.