Falsa ignoranţă vis-a-vis de trecerea timpului ascunde legitima teamă de bătrîneţe, de moarte. Dar, vorba domnului Alvin Toffler, în lucrarea Şocul Viitorului, „timpul şi fluxul nu aşteaptă“. Scurt, clar, limpede, ca tic-tacul unui ceas de calitate… Preambulul materialului de astăzi mi-a fost inspirat de cartea tînărului avocat Bogdan Ionescu, o carte lansată de curînd, inedită ca subiect, exprimare, formă şi fond.
„Numele legendare ale orologeriei“ se numeşte cartea şi se vrea un prim volum, ce trece în revistă cu răbdare, profesionalism şi nedisimulată pasiune istoria unor mărci celebre de ceasuri. Autorul, excelent narator, documentat şi inspirat, te „prinde“ şi surprinde cu stilul său, hai să-i spunem, tehnic-literar, în care termeni rigizi prind culoare şi parfum… Atîta culoare şi parfum, că pur şi simplu cartea devine captivantă. Trebuie să recunosc că la început am aruncat o privire, mai apoi am răsfoit-o puţin, ca în final să mă surprind citind-o cu interes şi asiduitate! Volumul este mai mult decît o carte ilustrată şi dibaci construită, este o vertabilă lecţie de istorie. Poţi fi total insensibil la acurateţea şi performanţele unui ceas, poftim, Longines, dar nu poţi trece cu indiferenţă peste istoria lui, una ce se confundă cu existenţa noastră. LONGINES a fost implicat în ştiinţă, tehnică şi sport. Longines a fost martor la nota 10 a Nadiei Comăneci, Montreal 1976. Punct şi de la capăt. De la introducere la … cuprins, cartea emană bun-simţ, familiaritate.
Permiteţi-mi un citat din introducere, unul pe care-l consider elocvent: „Am dorit să scriu o carte aşa cum mi-ar fi plăcut să citesc. O carte fluidă, curgătoare ca o poveste, cu surse bibliografice de epocă, dar şi contemporane, „unite” cu nota personală a autorului, cu propriile descrieri şi trăiri. Per total, o informaţie nici lapidară, dar nici exhuasivă, ci una echilibrată, armonioasă, întregită, ca într-un catalog de artă, de ilustraţii superbe, într-o îngemănare ideală a cuvântului cu imaginea“. Da. Nimic mai convingător. Trebuie să cădem de acord că orice adăugare din partea mea ar fi mai mult decît de prisos… Aşadar pun batista pe ţambal. În general am cuvintele la mine, dar de data asta cînd trag cu ochiul la cartea din dreapta mea, ceva mă inhibă…
Prieteni, cartea asta chiar trebuie citită.
Azimut, librăria „SCIENTA“, str. Vasile Alecsandri, nr. 1.
Lasă un comentariu