URME DE RADIOACTIVITATE depistate pe COASTELE CANADIENE

URME DE RADIOACTIVITATE depistate pe COASTELE CANADIENE

Urme de radioactivitate provenite de la catastrofa produsă în martie 2011 la centrala nucleară japoneză din Fukushima au fost depistate pentru întâia dată pe o parte a litoralului nord-american.

În eșantioanele prelevate la 19 februarie în dreptul localității Ucluelet de pe insula Vancouver din Columbia-Britanică (Canada) au fost descoperite urme de cesiu 134 și cesiu 137, scrie mobile.lemonde.fr.

„Nivelul de radioactivitate poate fi periculos și trebuie să supraveghem cu atenție oceanele după cea mai însemnată deversare accidentală de agenți de contaminare radioactivi în oceane din istorie”, a declarat Ken Buesseler, cercetător de la Institutul oceanografic Woods Hole.

Nivelul radioactivității depistate este extrem de mic, astfel că înotatul zilnic timp de un an în apele insulei Vancouver i-ar expune pe înotători la o doză de radiații de aproape o mie de ori mai scăzută decât la o radiografie dentară, precizează omul de știință.

Cercetătorul spune că se așteaptă să fie măsurate niveluri de cesiu asemănătoare și pe alte coaste ale Americii de Nord, poate pe coasta vestică a Statelor Unite, din statul Washington în California.

În noiembrie 2014, institutul Woods Hole a semnalat niveluri de radioactivitate comparabile, cauzate de catastrofa de la Fukushima, la circa 160 de kilometri distanță de coastele nordice ale Californiei, însă de atunci nu s-au pus în evidență radiații.

Foto: ctvnews.ca

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.