Valea Hurezului din Chisindia se va umple de adrenalină. Înscrie-te la Sebiș Enduro Challange – etapa a III-a!

Valea Hurezului din Chisindia se va umple de adrenalină. Înscrie-te la Sebiș Enduro Challange – etapa a III-a!

Lion Racing Team organizează, între 19 și 20 septembrie 2015, Etapa a III-a C.N.I.R. de Enduro.

Competiția este adresată tuturor iubitorilor de întreceri sportive de tip Off-Road ce au în dotare o motocicletă, un ATV sau un QUAD.

Vor fi exploatate locuri superbe şi interesante, adică o nouă vale ce va putea fi parcursă de cei care se înscriu pe http://sebisendurochallenge.ro/inscrieri/la Etapa a III-a de Enduro din C.N.I.R, care se va desfășura între 19 și 20 septembrie 2015 pe frumoasa vale a Hurezului din comuna Chisindia, judeţul Arad.

Participanţii vor avea parte de o super cursă pe un super traseu şi de multe alte surprize puse la cale de organizator împreună cu ASP Schop și TGB Motor Romania, Mitas și Chemtraders, Moto Maxx și alții.

Traseul este astfel conceput încât va fi el însuși o mare surpriză, în speranţa că plictiseala nu va fi la ea acasă. Iar după ce veți „munci” două zile pe rupte, ceaunul și B.R.R.C. vor fi din nou prezente deoarece sunt lucrurile care nu pot lipsi de la nici una din întrecerile organizate de clubul Lion Racing Team.

Traseul va fi unul marcat în totalitate cu săgeți de indicare a direcției de mers şi bandă. Va avea o lungime de aproximativ 50 km, va fi parcurs de 3 ori, iar la fiecare tură sportivii îşi vor arăta aptitudinile în 2 probe speciale care vor fi cronometrate separat. Traseul va avea bretele unde clasele de „profesioniști” şi „hobby” îşi vor arăta adevărata valoare.

Regulamentul particular va fi afişat pe www.sebisendurochallenge.ro şi pe facebook „Lion RacingTeam”. Taxele de participare la aceasta etapă sunt: 250 lei, dacă plata se face până în data de 06.09.2015 în contul RO32 BACX 0000 0008 7519 0001, respectiv 300 lei dacă plata se face la secretariatul concursului sau după data de 06.09.2015

„La acesta etapă, prin bunăvoința sponsorilor noştri ASP Group Distributing, MITAS, Chemtraders şi Moto Maxx, premiile vor fi unele destul de atractive deoarece sportivii vor intra în posesia unor căşti marca LS2, a renumitelor cauciucuri Mitas şi a diferitelor produse care sperăm să vă fie utile în plimbările voastre prin pădure. După cum v-am obişnuit, nelipsitul ceaun va fi prezent, însoțit de butoiul de B.R.R.C. fiindcă la noi sportivitatea se îmbină cu voia bună”, spun organizatorii.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.