Arădenii trebuie să îndepărteze gheața și zăpada de pe trotuarele de lângă imobilele în care locuiesc sau pe care le folosesc cu alte scopuri, în caz ...

Se circulă în condiții de iarnă. Două MICROBUZE au ajuns în șanț (UPDATE)
Zăpada abundentă căzută în cursul nopții trecute și în această dimineață reprezintă o adevărată provocare pentru șoferi. Astfel, două microbuze au aju...

ALERTĂ METEO: Vânt de până la 90 km/h, POLEI, zăpadă și VISCOL
Meteorologii anunță că în următoarea perioadă iarna își intră în drepturi, va ninge în mai multe regiuni din țară, iar informarea meteo de vreme rea a...

A nins deja într-o stațiune îndrăgită și frecventată de arădeni
În două județe din țară, a căzut deja prima ninsoare. Județele Caraș-Severin și Alba sunt cele care au inaugurat sezonul invernal din acest an. Dacă m...

Bucurie pentru arădeni! A CĂZUT primul FULG de ZĂPADĂ
Momentul aşteptat de toți arădenii în acest sezon a venit: A căzut primul fulg de zăpadă! Fiindcă suntem în Arad, nu este vorba de zăpada mult aştepta...

E iarnă în toată regula! Zăpadă de 3 METRI în România, în luna mai
Valul polar care trece peste țara noastră a adus frig, ploi și ninsori abundente în zonele montane. Pe lângă temperaturile foarte scăzute, în centrul,...

DEZASTRU pe drumurile judeţului! Oameni BLOCAŢI în zăpadă (GALERIE FOTO) – UPDATE: Ce spune preşedintele CJA
Firma de deszăpezire se dovedeşte, din nou, incapabilă să le ofere arădenilor condiţii decente de trafic iar conducerea Consiliului Judeţean Arad (CJA...

Iarna face VICTIME! Cel puțin 15 oameni AU MURIT din cauza vremii EXTREME
Iarna extremă a făcut deja primele victime. Cel puțin 15 persoane au murit. Meteorologii au emis o avertizare de cod roșu de ninsori în Austria și în ...

Vom avea sau nu NINSORI de Crăciun? Ce spun meteorologii
După ninsorile abundente de weekend-ul trecut, mulți se așteptau ca și de Crăciun să ne bucurăm de zăpadă. Din păcate, meteorologii spun că vremea se ...

NEWS ALERT/ Zăpada bagă autorităţile în şedinţă! Se întruneşte Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă
Căderile de zăpadă din ultimele două zile au determinat convocarea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Autorităţile se reunesc, astăzi, p...

Prima zăpadă, prima INTERVENŢIE a utilajelor de deszăpezire în municipiu. Şi REALITATEA
Prima zăpadă serioasă căzută la Arad a prilejuit şi prima intervenţie a utilajelor de deszăpezire. „Având în vedere căderile de zăpadă înregistrate în...

A revenit zăpada! În tot răul e şi un bine: Măcar nu se mai vede MIZERIA din oraş…
Surpriză pentru arădeni în această dimineaţă: A nins. Lăsând la o parte problemele din trafic, să ne bucurăm de faptul că zăpada acoperă cu un strat d...

Cum îți SALVEZI TELEFONUL MOBIL dacă a căzut în ZĂPADĂ
Ninsorile le-au dat bătai de cap multora în ultimele zile. Pe lângă haosul de pe șosele, unii s-au trezit și cu telefonul mobil defectat, după ce a că...

UPDATE/ Zăpada dă peste cap circulația și pe drumurile județene. Apel disperat la 112 (GALERIE FOTO)
La fel ca și în municipiul Arad, firmele care trebuie să se preocupe de deszăpezirea drumurilor județene nu fac față situației, lucru care ar trebui s...

Tinerii social democraţi arădeni s-au implicat în deszăpezire
Cei de la TSD Arad s-au mobilizat și s-au implicat în curățarea trotuarului, într-o încercare de a arăta că atitudinea şi implicarea directă a tinerei...

UPDATE/ Zăpada a dat peste cap traficul rutier: ACCIDENTE pe bandă rulantă (FOTO)
Drumurile acoperite de zăpadă au făcut deja primele victime, în județul Arad. Mai multe accidente rutiere au fost semnalate în această după-amiază în ...

Vremea o ia RAZNA! A NINS în SAHARA
Furtuni, viscol și -40 de grade în SUA și Canada, peste 10 grade în Europa și zăpadă în deșert. Cam acesta ar fi rezumatul schimbărilor bruște de temp...

Cum va fi VREMEA de Crăciun. Vom avea sau nu ZĂPADĂ?
Peisajul Sărbătorilor de Iarnă nu ar fi complet fără un pic de zăpadă. Din păcate însă, anul acesta există slabe șanse de ninsori în ziua de Crăciun. ...

VINE ZĂPADA! Informare METEO de ULTIMĂ ORĂ
Meteorologii au anunţat că începând de mâine dimineață în Banat, Crișana, Maramureș, nordul Moldovei și local în Transilvania, precum şi la munte vor ...

ALERTĂ METEO/ Cod PORTOCALIU în mai multe judeţe! Care sunt ZONELE AFECTATE
O avertizare cod portocaliu va intra în vigoare în intervalul 29 octombrie, ora 10 – 30 octombrie, ora 23. În această perioadă, vântul va sulfa cu put...

Nu va fi o simplă iarnă, ci una a EXTREMELOR! Vine APOCALIPSA ALBĂ
Meteorologii se aşteaptă la ce este mai rău în ceea ce priveşte iarna care urmează. Potrivit acestora, va fi o iarnă a extremelor, cu temperaturi foar...

După vară a venit DIRECT IARNA! VISCOL și ZĂPADĂ de 1 METRU în România
Deși meteorologii au anunțat cod portocaliu de ninsori și viscol pentru acest sfârșit de săptămână, nimeni nu se aștepta ca stratul de zăpadă să ajung...

Nu ai mai văzut așa ceva IARNA: Românul care „taie“ zăpada cu COASA (VIDEO)
Un videoclip încarcat pe o rețea de socializare în care românii dau încă o dată dovadă de umor, a strâs mii de vizualizări și sute de distribuiri. Vid...

IARNA îți arată latura sa feerică, pe litoralul Mării Negre (GALERIE FOTO)
După ce, timp de o săptămână, iarna ne-a dat numai bătăi de cap prin drumuri închise, cursuri amânate și curse anulate, acum ne arată latura sa feeric...

Din cauza zăpezii şi a viscolului, o multitudine de sectoare de drumuri naţionale au fost închise. Ce nu trebuie să lipsească din AUTOVEHICULE
Ministrul afacerilor interne, Carmen Daniela Dan, le-a cerut prefecților ca în următoarele zile să fie în teren și să verifice personal modul în care ...