Ziua Europeană a Justiției Civile, sărbătorită „altfel”, anul acesta, la Arad

Ziua Europeană a Justiției Civile, sărbătorită „altfel”, anul acesta, la Arad

În data de 25 octombrie se celebrează Ziua Europeană a Justiţiei Civile, însă anul acesta, din cauza pandemiei, la Arad se va sărbători diferit.

La data de 5 iunie 2003, Consiliul Europei şi Comisia Europeană au stabilit desfăşurarea în fiecare an, la data de 25 octombrie, a Zilei Europene a Justiţiei Civile, cu scopul de a aduce modul de funcţionare a justiţiei în atenţia publicului european.

În acest context, Ziua Europeană a Justiţiei Civile reprezintă o oportunitate pentru sistemele judiciare de a-şi face cunoscută activitatea, cu plusurile şi cu minusurile acesteia.

Acest eveniment are ca scop aprofundarea cunoştinţelor cetăţenilor despre felul în care funcţionează organele judiciare şi stabilirea unor relaţii de încredere între cei care înfăptuiesc justiţia şi justiţiabili.

În acest an, întrucât nu este posibilă organizarea evenimentului „Ziua Porţilor deschise”, la fel ca în anii precedenţi, având în vedere starea de alertă pe teritoriul României, ne-am propus să marcăm Ziua Europeană a Justiţiei Civile prin realizarea unui material video, care va fi publicat pe pagina de internet a Tribunalului Arad – tribunalularad.ro şi pe pagina oficială de facebook a Tribunalului Arad, prin care dorim să aducem în atenţia opiniei publice câteva aspecte referitoare la organizarea sistemului judiciar din România şi la activitatea instanţelor arădene”, informează reprezentanții Tribunalului.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.