„Ziua Naţională a Ambulanţei din România” SĂRBĂTORITĂ şi la Arad

„Ziua Naţională a Ambulanţei din România” SĂRBĂTORITĂ şi la Arad

„Ziua Naţională a Ambulanţei din România” este aniverată pentru prima dată, începând de anul acesta, într-un cadru oficial, în contextul în care Parlamentul a reglementat, printr-un proiect de lege, ca 28 iulie să devină ziua în care autoritățile publice centrale și locale omagiază această categorie profesională, prin organizarea de evenimente dedicate recunoașterii rolului ambulanței în salvarea de vieți omenești, informează dr. Raveca Mărioara Nicoară, managerul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Arad.

„În 2015 celebrăm 109 ani de la apariția a ceea ce poate fi considerată prima «Salvare» din România, meritul aparținând profesorului Nicolae Minovici. Astfel, printr-o inițiativă privată, România a devenit al treilea stat din Europa cu serviciu de ambulanță, după Olanda și Austria. Profesorul Minovici este recunoscut internațional drept cel care a teoretizat conceptul pentru prima oară în lume, sub sintagma «Împingerea actului medical calificat la locul accidentului»”, a spus dr. Raveca Mărioara Nicoară.

„De atunci, crezul nu s-a schimbat, misiunea noastră fundamentală constă în asigurarea asistenței publice de urgență. Suntem o instituție aflată în slujba cetățenilor care funcționează pe criterii de transparență și care are în permanență ca obiectiv îmbunătățirea calității serviciilor de sănătate furnizate. Sigur că este important, ca și la Arad, în această zi aniversară, să privim retrospectiv dar și cu gândul la viitor asupra unei instițuții și a unui colectiv, ce are drept scop asigurarea asistenței medicale de urgență prespitalicești. În centrul preocupărilor noastre se află perfecționarea profesională constantă a întregului personal și a bazei tehnice materiale, în vederea creșterii calității atât a actului medical cât și managerial. SAJ Arad reprezintă un exemplu de seriozitate și promptitudine iar eforturile noastre zilnice se îndreaptă spre salvarea de vieți omenești sub deviza «Totdeauna și tuturor, gata pentru ajutor!»”, a mai spus managerul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Arad.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.