Gheorghe Stoian va prelua atribuțiile funcției de administrator public al judeţului Arad, începând din data de 5octombrie 2015, informează Consiliul Județean Arad într-un comunicat de presă.
„Mă bucur foarte mult că postul de administrator public din cadrul Consiliului Județean Arad, rămas vacant după demisia domnului Drăgan, va fi ocupat încă de luni, pentru că aparatul de specialitate din cadrul instituției va fi mult mai eficient. Totodată, mă bucur că acest post va fi ocupat de către o persoană competentă, serioasă și cu experiență în domeniul administrației. Administratorul public este o soluție viabilă de separare dintre atributele de reprezentare și cele de gestionare concretă a activității curente, acesta ducând la eficientizarea actului administrativ”, a declarat Adrian Țolea, președinte interimar al Consiliului Județean Arad.
Lasă un comentariu