Studenţii vor avea ZILE LIBERE vineri și luni, pentru A PUTEA VOTA în localitatea de domiciliu

Studenţii vor avea ZILE LIBERE vineri și luni, pentru A PUTEA VOTA în localitatea de domiciliu

Zilele de vineri (14 noiembrie) şi luni (17 noiembrie) vor fi libere pentru studenții care vor dori să voteze în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale în localitatea de domiciliu. Hotărârea a fost luată, marţi, de Guvern, astfel încât, studenții să nu fie opriţi de la vot de cursurile universitare.

„Astăzi, adoptăm hotărârea de guvern propusă de Ministerul Educaţiei, un lucru care se mai folosea, de altfel, la cam toate alegerile, şi generale, şi locale. Ziua de luni pentru studenţi este liberă, cei care vor să rămână în centrul universitar rămân, dar cei care vor să meargă acasă să poată să voteze. Şi vineri, şi luni, în aşa fel încât, dacă merg acasă, votează acasă, dacă rămân aici, în centrele universitare, să ne organizăm bine şi să nu fie niciun fel de coadă sau aglomeraţie”, a declarat premierul Victor Ponta, în şedinţa de guvern.

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEC) a anunțat încă de luni, că propune suspendarea cursurilor din universităţi în zilele de 14 şi 17 noiembrie, astfel încât studenţii să poată merge să voteze în localităţile în care au domiciliul.

Turul II al alegerilor prezidenţiale are loc duminică, 16 noiembrie.

La turul I, mai mulţi studenţi din provincie care învaţă în Capitală au reclamat aglomeraţia de la o secţie de votare aflată în vecinătatea campusului Regie. Potrivit legii, ei pot vota la orice secţie, pe listele suplimentare.

Foto: wikimedia.org

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.