Studiu pentru promovarea NON DISCRIMINĂRII și INCLUZIUNII SOCIALE, desfăşurat la Arad

Studiu pentru promovarea NON DISCRIMINĂRII și INCLUZIUNII SOCIALE, desfăşurat la Arad

 

În luna aprilie a acestui an, au demarat primele activități din cadrul proiectului „MASPA – Măsuri pentru promovarea non discriminării și incluziunii sociale în mediul școlar, comunitate și pe piața muncii, pentru persoanele cu autism, cu focus pe comunitățile de roma”. Proiectul este implementat de Fundația Romanian Angel Appeal (RAA), Iceland Autistic Society – Einverfusamtokin (IAS) din Islanda, Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB), Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Galați.

Scopul proiectului este reducerea inegalităților și prevenirea excluderii sociale în școli, comunitate și pe piața muncii a copiilor și tinerilor cu tulburări din spectrul autist (TSA), în special a celor care fac parte din comunitatea romă. Necesitatea proiectului MASPA a apărut ca urmare a unei situații alarmante în ceea ce privește integrarea persoanelor cu TSA în mediul educațional și pe piața muncii. Conform statisticilor Ministerului Educației și Cercetării Științifice, numărul copiilor cu autism înscriși în sistemul educațional special sau de masă, în anul școlar 2013 – 2014, a fost de 1.560, adică aproximativ 10% din numărul cazurilor estimate. Numărul copiilor cu TSA aflați, în septembrie 2013, în evidența celor 40 de centre TSA din 35 de județe și București, cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani, se ridica la 682. Dintre aceștia însă, numai 122 au fost declarați de aparținători ca fiind elevi. Numărul copiilor romi cu TSA este necunoscut, din cauza accesului redus la servicii medicale de bază și, prin urmare, la diagnosticare (conform unui studiu IPP Harta accesului la sănătate, din 2013, 52% dintre respondenții de etnie romă declarau că nu au asigurare medicală).

În ciuda adoptării Legii Educației Naționale în ianuarie 2011 – o lege incluzivă, nediscriminatorie – integrarea în școală a copiilor cu dizabilități și cerințe educaționale speciale se realizează cu dificultate, din cauza presiunii pentru excludere, menținută de părinții copiilor cu dezvoltare tipică, și a lipsei de formare și informare a cadrelor didactice (conform rapoartelor de cercetare privind „Atitudinile publicului față de persoanele care suferă de autism”, realizate de Gallup – cercetare cantitativă și de D&D Research – cercetare calitativă, în octombrie 2011, în cadrul proiectului „Și ei trebuie să aibă o șansă!”). Pentru copiii romi, respingerea este dublată de discriminarea pe motive etnice, așa cum arată un studiu realizat de Romani Criss și UNICEF în 2011, privind accesul în scoală al copiilor romi, studiu intitulat „Participare, absenteism școlar și experiența discriminării în cazul romilor din România”.

Mai mult, raportul de analiză privind piața muncii pentru angajarea persoanelor cu dizabilități, realizat în 2012 de Centrul de Resurse pentru Educație și Formare Profesională – CREFOP, arată că măsurile de stimulare a angajatorilor privați, pentru angajarea persoanelor cu dizabilități, fie sunt insuficient cunoscute fie, deși sunt cunoscute, angajarea unei persoane cu dizabilități este percepută ca având mai multe dezavantaje decât avantaje.
Activitățile principale ale proiectului vin în întâmpinarea directă și punctuală a acestor lipsuri și au componente puternice de cercetare și documentare, creare de modele concrete de acțiune, pilotate inclusiv prin educație și formare și, nu în ultimul rând, creare de politici și strategii naționale.

Cercetarea și documentarea vor fi făcute în comunitățile din județele incluse în proiect (Arad, Galați, București) și vor presupune realizarea unui studiu asupra discriminării și inegalității sociale în rândul persoanelor cu TSA și în special roma, în școli, comunitate și pe piața muncii. Pe baza rezultatelor studiului vor fi concepute și redactate toolkit-uri precum și materiale de informare și de instruire. Studiul a demarat în această perioadă și urmează să fie finalizat până în lunile august-septembrie.

Toolkit-urile vor cuprinde o parte teoretică (informații despre TSA) și o parte cu intervenții practice pentru evitarea discriminării persoanelor cu TSA, în contextele prezentate. Toolkit-urile vor fi redactate de către Fundația Romanian Angel Appeal și partenerul Iceland Autistic Society – Einverfusamtokin din Islanda și pilotate în cele 3 județe în care se desfășoară proiectul. După testarea eficienței toolkit-urilor în școli și instituții, acestea vor sta la baza unor proiecte de politici publice și strategii naționale pentru îmbunătățirea procesului de integrare a persoanelor cu TSA pe viitor. Educația și formarea vor presupune instruirea a 150 de cadre didactice, 60 de profesioniști din serviciile sociale, 30 de persoane din agențiile locale de ocupare, în privința utilizării măsurilor de combatere a discriminării și creșterea incluziunii copiilor cu TSA și roma în școli, cuprinse în toolkit-uri.

Proiectul „MASPA – Măsuri pentru promovarea non discriminării și incluziunii sociale în mediul școlar, comunitate și pe piața muncii, pentru persoanele cu autism, cu focus pe comunitățile de roma” a demarat la 8 aprilie 2015, are o durată de desfășurare de 13 luni și este derulat cu sprijinul financiar al Programului RO10-CORAI, finanţat din Granturile SEE 2009-2014 şi administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială.

Valoarea totală, eligibilă, a proiectului, este de 1.270.245 lei, din care 1.143.221 lei finanțare nerambursabilă și 127.524 lei co-finanțare.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.