Sub Pământ S.R.L., sau „evitați să ajungeți la Spitalul Județean Arad”! O poveste ŞOCANTĂ despre cel mai important spital din judeţ

S-a vorbit, se vorbeşte şi, cu siguranţă, se va mai vorbi mult despre neregulile de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

De această dată o face Mircea Pereş, președintele Asociației Alternativa de Vest:

Sub Pământ S.R.L.

(Povestirea următoare nu este o fabulă, este o întâmplare reală, cu personaje reale, documentată și probată)

E titlul unui serial celebru dar este si cel mai potrivit titlu pentru sistemul medical din orășelul nostru, Arad. Am auzit multe povesti despre incompetenta, nesimtirea, scarbosenia medicilor dar nu am prea dat nas in nas cu sistemul până de curând. Am aflat pe proprie piele că poveștile auzite, sunt doar povești iar realitatea este mult mai cruntă. Unii medici arădeni sunt intr-adevăr, incompetenți, hulpavi, nesimtiți si, in totalitate, dezumanizați.
Povestea incepe la celebrul Spital Județean din Arad. Un membru al familiei care acuza dureri in zona abdominală și avea o stare generală rea, este internat in unitatea spitalicească amintită. A doua zi, mă înființez la secția de chirurgie unde pacientul era internat. Incep sa bat pe la uși pentru a identifica un membru al corpului medical care să mă lămurească asupra situației și asupra diagnosticului. Prima oprire, camera asistentelor. Cu o mimă acră mi se indică următoarea încăpere ”discutați cu doctorul”. Temător, bat la ușă și deschid ușa. Înauntru doi tineri, unul vizibil de origine arabă iar celălalt de-al nostru. ”Celălalt” avea o poziție relaxată adică cu picioarele e masă și, evident nu mi s-a părut nimic în neregulă la acel moment.
– Sunt aparținătorul domnului K.I. de la camera 216 …
– Semnați sau nu semnați ? strigă ”celălalt” în continuare cu picioarele pe masă.
– Ce să semnez ? întreb eu încurcat.
– Să îl operăm !
– De ce să îl operați ?
– Trebuie operat ! Semnați sau nu semnați ? Piciorele erau încă pe masă.
– Domnule dar nu știu ce are, aș vrea să mi se explice ce diagnostic are, spun eu.
– Nu ați vorbit cu domnul doctor T?, întreabă tânărul, de pe acum, Dumnezeu.
– Nu ! spun eu.
– Păi mergeți să vorbiți cu domnul doctor.
În acel moment a catadicsit să își dea jos crengile de pe birou, să se ridice în picioare și să vină la ușă unde rămăsesem eu în tot acest răstimp. Mi-a indicat o ușă unde urma să îl găsesc pe cel în mâna căruia era destinul unei vieți, doctorul T.
Am mulțumit frumos deși nu ar fi meritat, și am bătut la următoarea poartă. În spatele ei un domn distins, își lua masa. Acesta s-a ridicat de cum m-am prezentat și a ieșit să ne prezinte situația. Acesta este comportamentul pentru care plătesc de-o viață asigurări medicale, mi-am spus satisfăcut, crezând că tânărul rezident al doctorului T, era un accident al naturii.
– Pacientul trebuie operat ! începe doctorul.
– Da domnul doctor, dar ce are ? întreb eu.
– Sunteți cadru medical ? întreabă Dumnezeul tată.
– Nu, nu sunt, spun eu.
– Păi atunci nu are rost să vă explic, că oricum nu înțelegeți ! spune victorios Dumnezeul tată. Semnați sau nu semnați ? insistă.
– Domnul doctor, chiar și așa, aș vrea să mă informați, să știu de ce trebuie operat, să iau o decizie în cunoștință de cauză, mai încerc eu odată.
– Domnule când aparținătorul pune atâtea întrebări, înseamnă că nu are încredere în doctor ! mă dojenește omul în alb. Dacă nu aveți încredere în mine…nu are rost discuția !
– Nu e vorba de încredere, dar chiar doresc să știu ce are !
La insistențele mele, se îndură domnul doctor T și îmi explică că e vorba de o pancreatită și trebuie operat pacientul pentru a i se scoate fierea. Evident că cer puțin timp de gândire pentru a decide dacă suntem de acord sau nu cu operația.
Tot in aceeasi zi, ma intorc la unitatea spitalicească, în vizită la membrul familiei, împreună cu cei doi copii din dotare. La plecare, tânărul Dumnezeu, rezidentul doctorului T strigă după mine, fără nicio formulă de salut sau vreo urmă de respect:
– Semnați sau nu ? Dacă nu semnați îl mutăm pe secția X !
– Îmi dați voie să mă informez și eu cu privire la opțiunile pe care le are pacientul ? întreb eu.
– Trebuie să vă decideți urgent, adaugă rezidentul foarte afectat și răstit.
– Domnule, am dreptul să mă informez, să mai întreb și în alte părți ?
– Da, spune rezidentul încurcat de rezistența mea, dar să vă informați de la persoane de specialitate ! strigă victorios rezidentul.
– Nu, am să mă informez de la practicanți de vodoo, răspund eu poate puțin mai obraznic.
Evident că nu am mai primit replică de la tânărul Dumnezeu obișnuit de tatăl său spiritual care, cel mai probabil, l-a educat că ei sunt Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul, Yin și Yang și nimeni nu are voie să pună în discuție cuvântul lor.
Am părăsit unitatea spitalicească dezgustat și cu scopul clar de a mă lămuri asupra variantelor de urmat. Câteva telefoane mai târziu, sunt informat că având în vedere faptul că pacientul suferă de diabet și că, probabil, este vorba de pietre la fiere, nu este necesară interventia chirurgicală propusă de Dumnezeul tată și Dumnezeul fiu, și că este necesară o intervenție cât mai puțin invazivă. Transmit membrului familiei să aducă la cunoștința personalului medical că refuză operația.
Luni dimineața sunt sunat pe telefon și mi se spune ca membrul familiei a fost externat ”la cerere” pentru că a refuzat operația. Primesc și actele de externare și într-adevăr scrie negru pe alb că a fost externat la cerere. Întreb pacientul, tatăl meu:
– Ai cerut tu să te externeze ?
– Nu dar au năvălit pe mine șeful de secție, doctorul T, rezidentul lui și vreo trei asistente și m-au pus să scriu ce mi-au dictat. M-am speriat și am scris ce mi-au spus ei.
M-am urcat îm mașină și am mers la Spitalul Județean Arad, la directorul medical. Acesta era prins într-o discuție și am așteptat cuminte până m-a primit. Deși a fost mai respectuos decât corpul medical, efectul a fost acela de apă sfințită și dialogul este total neinteresat așa că nu am să îl mai reproduc, un discurs de politician al domnului în cauză.
Dacă era doar acest incident, probabil, nu aș fi spus absolut nimic. Și corpul medical, ca orice alt organism, are scursurile lui. Nu e primul incident. Fetița mea a căzut cu hover-board – ul și și-a rupt mână, antebrațul, mai exact. M-am prezentat la același Spital Județean și după film și consult i s-a pus mâna în gips. Când spun mâna, spun antebrațul. Bineînțeles că la control s-a constatat că s-a deplasat osul rupt și a trebuit ”corectat” adică rupt din nou. De vină am fost eu pentru că am întârziat la control.
– Doamna doctor, am fost aici la dumneavoastră dar erau vreo 20 de oameni la rând și dumneavoastră nu erați încă în cabinet.
– Nu contează, trebuia să așteptați !
– Doamna doctor dar fetița are 6 ani și nu am vrut să stau să mai contacteze vreun virus și în plus nu poți ține un copil 3 ore în așteptare, am mai încercat odată.
– Nu, nu. Trebuia să stați !
Evident că am ajuns la Timișoara la doctorul Boia care după vreo două răspunsuri ezitante cu privire la cauzele pentru care nu s-a lipit osul în forma corectă, mi-a spus direct:
– Domnule, prima lecție pe care o învățăm în facultate la cursul de traumatologie (a utilizat terminologie de specialitate și nu îmi mai amintesc exact dacă ăsta era cursul) este că în cazul fracturilor la nivelul antebrațului sau gambei, se gipsează tot membrul afectat întrucât se mișcă articulația respectivului membru astfel că nu se poate realiza o vindecare corectă altfel – Legea de aur a lui Boehler.
Cu alte cuvinte, doctorii care mi-au tratat fetița sunt incompetenți și a spus-o indirect un profesor universitar. Am înțeles ulterior că majoritatea copiilor care ajung la Arad cu fracturi ale antebrațului au fost tratați astfel și toți au avut nevoie de intervenții ulterioare
După cele două experiențe personale, este datoria mea să împărtășesc faptele, să vă spun că orice ar fi, evitați să ajungeți la Spitalul Județean Arad, dacă aveți posibilitatea, mergeți măcar la Timișoara sau apelați la un doctor pe care îl cunoașteți. Nu sunt cuvinte care să descrie experiența trăită, nu mai povestesc aici despre faptul că nu se poate utiliza toaleta de mizeria care colcăie acolo, sigur nu ai cum să ieși bine din o astfel de aventură într-un sistem, într-o instituție pe care, pe bună dreptate, aș intitula-o „Sub Pământ S.R.L.”

Textul a fost postat pe Facebook.