Jandarmii arădeni au intervenit la un apel de urgenţă efectuat de o tânără în vârstă de 28 de ani care reclama faptul că iubitul o înjură. Incidentul a avut loc miercuri seara, în jurul orei 21,00. „Prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, la dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad a fost solicitată intervenţia unui echipaj în zona străzii Cometei din municipiul Arad. La adresa precizată, jandarmii au identificat persoana care a făcut apelul, respectiv o femeie în vârstă de 28 de ani”, a precizat Emilia Fînaţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad.
Tânăra a reclamat faptul că bărbatul cu care se află într-o relaţie de concubinaj a provocat în repetate rânduri scandal iar pentru acest fapt i-a solicitat să plece. Bărbatul, aflat vizibil sub influenţa alcoolului, i-a adresat femeii injurii şi expresii jignitoare.
Jandarmii au stabilit identitatea bărbatului, iar, după verificări, s-a constatat că este vorba de Doru M., în vârstă de 37 de ani, din municipiul Arad. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu o amendă în valoare de 200 de lei.
Lasă un comentariu