SURPRIZĂ, după ce un ÎNDRĂGOSTIT a virat 20.000 de lei în contul unei CÂNTĂREȚE CELEBRE

SURPRIZĂ, după ce un ÎNDRĂGOSTIT a virat 20.000 de lei în contul unei CÂNTĂREȚE CELEBRE

Şi-a creat un cont fals în numele unei celebre cântărețe de muzică populară pe Facebook și a păcălit un bărbat să-i vireze în cont 20.000 de lei.

Un bărbat de 35 de ani din Suceava este anchetat pentru fraudă informatică după ce prin intermediul unui profil de Facebook creat pe numele unei cântăreţe de muzică populară din Republica Moldova, l-a determinat pe un alt bărbat să îi vireze în cont 20.000 de lei.

Se pare că bărbatul s-a folosit de pozele respectivei cântăreţe. Victima şi-ar fi dat seama că a fost înşelată după ce a luat legătura cu cântăreaţa şi a alertat Poliţia.

„Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Timișoara au depistat un bărbat, de 35 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de fraudă informatică. Pentru documentarea activității infracționale a celui în cauză, au fost efectuate două percheziții domiciliare în municipiul Suceava. La data de 5 februarie a.c., polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Timișoara și Suceava au efectuat două percheziții domiciliare, în Suceava. Activitățile au avut drept scop administrarea de probe într-un dosar penal aflat în instrumentarea B.C.C.O. Timișoara – Serviciul Combaterea Criminalității Informatice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, în care se efectuează cercetări față de un bărbat, de 35 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă informatică.
Din cercetări a reieșit că, începând cu luna februarie 2016, cel în cauză ar fi creat un cont fals pe o rețea de socializare, utilizând identitatea unei femei și ar fi corespondat cu un bărbat, pe care l-ar fi determinat să-i trimită, în repetate rânduri, bani, prin intermediul unui sistem de transfer rapid. În această perioadă, victima i-ar fi trimis celui în cauză peste 20.000 de lei. În urma perchezițiilor, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, două telefoane mobile, o tabletă și înscrisuri. Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Române.

 POLIȚIA ROMÂNĂ VĂ RECOMANADĂ:

Atenție la interacţiunea pe reţele sociale sau pe alte forme de comunicare pe internet (e-mail, messenger, forumuri)!

În cazul mesageriei electronice, blochează persoanele necunoscute care îţi fac rău sau creează-ți un cont de utilizator nou şi închide-l pe cel vechi, pentru a stopa corespondenţa nedorită.

Dacă nu reuşeşti să eviţi o astfel de corespondenţă, salveaz-o, pentru a o avea ca mijloc de probă.  Păstrează deci (prin salvare de pagină ori fişier sau captura de ecran) orice mesaj, comentariu, secvenţă audio sau video pe care agresorul le-a postat.

Dacă cineva a postat, fără acordul tău, imagini, filme sau date de contact private,  trebuie să te adresezi administratorului respectivului site pentru a elimina conţinutul nedorit. În cazul în care ţi se refuză îndepărtarea imaginile şi datele de contact ilegal postate, poţi să faci plângere penală în baza art. 226 din Noul Cod Penal, cu privire la violarea vieţii private.

Trebuie ştiut că, indiferent de cât de gravă poate fi situaţia, apelaţi la Poliţie ori depuneţi o plângere prealabilă, pentru punerea în mişcare a acţiunii penale.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.