Gheorghe Falcă nu trăiește cele mai fericite momente la cârma organizației județene a liberalilor arădeni. Acesta are parte de o opoziție tot mai fățișă în partid, menită să ducă la debarcarea sa din fruntea PNL Arad.
Dacă până mai ieri liberalii arădeni evitau să vorbească despre înlăturarea lui Falcă, mai nou nemulțumiții nu se mai feresc și discută despre asta în gura mare. Și sunt mulți. Și tot mai organizați, în perspectiva alegerilor interne din această primăvară.
Potrivit informațiilor noastre, joi seara a avut loc o întâlnire la care au participat, între alții, toți parlamentarii PNL Arad, un vicepreședinte al Consiliului Județean, primari (inclusiv din vechiul PDL), responsabili de zone, apropiați din instituții deconcentrate și, foarte important, eminența cenușie fără de care nu mișcă nimic în organizația liberalilor arădeni.
Cu acest prilej i s-au adus numeroase critici lui Gheorghe Falcă, legate de Ștrandul Neptun, CET, Cetatea Aradului, sau UTA (asta ca să ne referim doar la câteva dintre ele!), inclusiv apropiații de până mai ieri ai primarului admițând că așa nu se mai poate continua.
De remarcat, că cel puțin trei dintre cei prezenți la discuție intenționează să-i ia locul lui Gheorghe Falcă în fruntea organizației județene a liberalilor, nemulțumiții încercând în prezent să identifice cea mai bună soluție.
Eminenta cenusie e Parpala?
se pregateste PISTRU!
EA SAU EA??????
si marmota invelea ciocolata in staniol
Oricine ar fi ales, nu poate fi mai rau decat Falca.
au participat la cina cea de taina: Cristina, Parpala, Pistru, Bîlcea, Glad, Abrudan etc.
Ori cine ar fi nu o sa ajunga la performanta lui Falca in veci , ATENTIE Aradenii sint obisnuiti cu FAPTE nu cu VORBE ! AVELTO GRIJA
Esti bolnav omule. IA DUTE…
Rusine demolatorului falca care a tras PNL-ul in jos , in mocirla pdl ! In urma dezastrului , logic ar fi ca falca demolatorul sa-si dea demisia si din PNL si de la primarie , oricum are pregatit un loc cu masa si cazare gratuita !
A fost și Igas prezent!
asfel organizatia pnl Arad va ramane in mod sigur fara votanti !
cionca este potrivit pentru functia de presedinte .