Echilibru lEchilibru la Arad Open: Nici un șahist nu mai are punctaj maxim după patru rundea Arad Open: Nici un șahist nu mai are punctaj maxim după patru runde.
Arad Grand Prix Classic 2024, ultima etapă a circuitului Grand Prix România 2024, competiție ce reunește 326 de jucători din 28 de țări, este în plină desfășurare la Gemi Center.
După patru runde din cele nouă programate, în fruntea ierarhiei se află un grup de 11 șahiști, cu câte 3,5 puncte, format din doi români (Bogdan Deac – favoritul principal, elo 2683 – și Matei Mogîrzan), trei maghiari, un polonez, un chilian, un spaniol, un ceh, un bulgar și un jucător din India, legitimat la Șah Club Vados Arad (Chopra Aryan).
Ultima etapă este programată duminică, 11 august, în aceeași zi, la Teatrul de Stat „Ioan Slavici”, având loc, de la ora 16 festivitatea de premiere.
Evenimentul gândit de Alin Câmpeanu (directorul de concurs), Arad Open, a ajuns la a 17-a ediție, iar de doi ani face parte din circuitul Grand Prix România.
Evenimente conexe
Nu mai puțin de zece evenimente conexe cuprinde Festivalul de Șah de la Arad, dintre care amintim: turneele de fotbal și tenis de masă dedicate șahiștilor prezenți, Pub Chess Quiz – concurs de cultură generală pe teme șahistice -, concurs dezlegări (vineri, ora 9.30), turneu blitz (vineri, ora 21.00) sau turneu șah școlar „Educație prin Șah” (sâmbătă, ora 9.30).
Șah la miezul nopții
De un real succes s-a bucurat (și) turneul de șah pe perechi, desfășurat până după miezul nopții de miercuri spre joi, pe strada pietonală 1 Decembrie 1918. Câștig de cauză a avut echipa „TeamMats” (Dănilă și Nedelcu), cu 6 puncte în 7 runde, pe podium mai urcând „Papi Chulo” (Dima și Voicu), cu 5,5 puncte, și „Unchiu’&Nepotu’” (Costin și Grosu), cu 5 puncte.
[…] Citeste articol integral Sursa & Foto Credit- “newsar.ro” […]