Încarcerați, umiliți și uciși. În multe țări ale lumii, jurnaliștii își riscă libertatea și viața, pentru a da publicului „adevăr”. 80 de jurnaliști și alți angajați din mass-media au fost uciși în 2018, iar 348 stau după gratii. Sauditul Khashoggi, dispărut și probabil hăcuit în bucăți, devine miezul unui scandal diplomatic. Iată însă că, într-o branșă în care pentru onestitate unii își dau libertatea și viața, apar și secături. Un jurnalist de la Spiegel își folosește talentul „de romancier” nu doar pentru a excela cu minciuni în presă, pentru a fi premiat și adulat de fani, ci și pentru a-i extorca pe aceștia din urmă, de bani pentru orfani inventați chiar de el.
• Spiegel în oglindă strâmbă
Spiegel este unul dintre cele mai prestigioase și mai credibile concerne mass-media din Germania. Înființat acum peste 70 de ani, standardele sale jurnalistice au fost întotdeauna înalte, punând accent mai mult pe calitatea conținutului, decât pe ratingul înalt al presei de scandal.
Tocmai de aceea, „măgăria” lui Relotius este cu atât mai reprobabilă, cu cât lovește în cerdibilitatea publicației care l-a angajat în urmă cu un an, după ce, o vreme, lucrase pentru aceasta ca freelancer. Spiegel a făcut publică dezvăluirea privitoare la matrapazlâcurile de presă ale angajatului său, urmată imediat de poziția conducerii și redacției. „El a înșelat, noi ne-am lăsat înșelați, redactoriatul-șef, conducerea de resort și documentare. Am fost întotdeauna mândri de sistemul nostru de verificare, de faptul că textele erau citite de atât de mulți ochi.”. „Astazi știm că acest sistem este lacunar”, adaugă Spiegel.
Să fie vina doar a lor? Adevărul este că Spiegel însuși și-a demascat producătorul de fake-news, asumându-și lipsuri în mecanismul de control al veridicității conținutului publicat. Însă Claas Relotius nu a publicat doar în Spiegel. Ca urmare a scandalului, și publicația Die Welt a demarat o atentă analiză a articolelor pe care i le-a publicat.
• Povești pentru lume
Este un mecanism foarte interesant al unui posibil trișor, care se lasă acum detaliat. Relotius a publicat în cadrul WELT-Gruppe șase articole, între anii 2010-2014. În ele este vorba despre un angajat la pompe funebre în Mexic, care profită de pe urmă războiului drogurilor (care îi furnizează multe cadavre), despre redeschiderea unui cinematograf în Jenin, oraș palestinian distrus de război, sau depre cea mai mare ghenă de gunoi a Americii Latine. Sunt teme de senzație, din țări îndepărtate și „mistice”, în sensul unei informații greu de verificat. Relotius mai ia și două interviuri, puse acum sub lupa Die Welt. Este vorba de „Avocatul diavolului”, luat avocatului de top Jacques Vergès – care a apărat teroriști, dictatori și naziști -, ca și de „Adevarata revoluție abia acum incepe“, luat poetului sirian, Adonis. Welt nu și-a încheiat verificarea și promite cititorilor săi că îi va ține la curent cu rezultatele anchetei interne. Tot așa promite și Spiegel.
Problema este că faptele evocate de Relotius în articolele sale trebuie verificate, iar persoanele citate trebuie contactate, pentru a confirma citatele și afirmațiile făcute. Iar acestea sunt, cel mai adesea, din țări îndepărtate și cu identități relativ greu de identificat. În plus, cea mai mare parte din mailurile schimbate între Relotius și redacțiile ziarelor la care a colaborat au fost, între timp, șterse. Ca freelancer, aceste publicații nu i-au cerut să calatorescă pentru reportajele sale în Mexic, Franța sau Palestina și nici nu i-au plătit deplasările sau facturile de cazare. De aceea, el nici nu a fost însoțit de un fotograf trimis de redacție, care acum ar putea să depună mărturie despre veridicitatea documentării. „Cu alte cuvinte: în majoritatea cazurilor, nu putem verifica în mod cert, dacă Relotius a călătorit, într-adevăr, în acele țări“, adaugă Die Welt.
• Jurnaliști de cumpărat
Ca jurnalistă și, ocazional, reporteră pentru HotNews, mi se pare fenomenală această afirmație din partea unor astfel de „monștri sacri“ ai presei germane. O presă pe care, dealtfel, o apreciez mult, pentru generala sa obiectivitate și credibilitate, pentru detașarea sa principială, față de fake-news. Mi se pare fenomenală, pentru că ea reflectă presiunea la care este supusă mass-media actuală, în goana sa pentru senzațional și rating. Iar o poveste de-a gata de peste mari și țări, din zone critice sau beligerante, nu poate decât să aducă piperul necesar unui produs de presă vandabil, chiar dacă acesta nu este, sau este doar superficial verificat. Aici, voi evoca spusele lui Udo Ulfkotte, un jurnalist german incomod, care înaintea morții sale subite din 2017, în urma unui infarct miocardic, se retrăsese complet și total panicat, din viața publică. El nu mai dădea nici interviuri, ci scria doar cărți. Una dintre acestea, pe care am recenzat-o în 2015, este „Jurnaliști cumparați“.
„Va puteți imagina că angajați ai serviciilor secrete scriu texte în redacții, care apar apoi ca articole semnate de jurnaliști cunoscuți? Știți care jurnaliști au fost unși și căror mass-media aparțin ei? Aveți habar despre cum se acordă renumitele premii pentru jurnalism?“ Într-o cvasi-spovedanie jurnalistică, Ulfkotte declară: „Am fost un făptaș“ „Înainte să demasc alți jurnaliști, mă autodenunț. Scriu cât de corupt am fost eu însumi în relatări, ce rețele m-au influențat în relatarea mea, întotdeauna girată de angajatorul meu“.
• Premii și donații
În cazul Relotius, atât Spiegel, cât și Die Welt încearcă, printr-o transparentizare și o sinceritate dezarmante, să plaseze toată vina asupra jurnalistului mincinos. Însă atunci când un talentat jurnalist, în vârstă de doar 33 de ani, a primit pentru articolele sale din Spiegel și Die Welt, premii de vază, în 2013, 2015, 2016, iar în 2018 chiar și prestigiosul Deutsche Reporterpreis, conducerile publicațiilor numite nu s-au bucurat? Mai mult: lui Relotius i s-au decernat Peer-Scholl-Latour-Preis, de la fundația Ulrich-Wickert-Stiftung, ba chiar și două premii de la CNN. Zilele trecute, toate aceste distincții i-au fost retrase, sau le-a dat singur înapoi.
Un jurnalist premiat înseamnă prestigiu pentru publicația pentru care scrie, iar prestigiul aduce un plus de rating. Însă rating-ul cu orice preț poate însemna neglijență, poate însemna indiferență la calitate și la veridicitatea informației. E greu de crezut că acest lucru s-a întâmplat în solida presă germană, însă chiar așa e.
Colac peste pupăză, fostul reporter al Spiegel nu și-a falsificat doar textele, ci a apelat și la donații de la cititori. Iar acesta este deja un caz pentru procuratură. Cererile de donații, pentru care ar există e-mailuri doveditoare, se referă la poveștile sale despre copiii orfani sirieni, din lagărele din Turcia. Cum s-a dovedit între timp, aceste povești erau în mare parte inventate.
Într-o culegere de reportaje numită „Să facem valuri“, Relotius povestește că a reușit, cu mari eforturi, să aducă doi copii „la o familie de medici din Niedersachsen, care i-a adoptat pe amândoi“. Potrivit Spiegel, povestea este o ficțiune și publicația a anunțat că va pune la dispoziția procuraturii toate informațiile relevante despre acest caz.
Articolul a apărut și în HotNews.
Foto: Twitter
Lasă un comentariu