Tragedie pentru familia lui Adi Gali și pentru Finanțele Publice Arad. Tânărul angajat al finanțelor, Adrian Alexandru Gali, a murit în această dimineață în timp ce mergea cu bicicleta.
Lorena Pârvulescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, a declarat pentru Newsar.ro faptul că Adi Gali, în vârstă de 39 de ani, a fost spulberat de o mașină pe DN79, astăzi, la ora 6:30, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe marginea șoselei dinspre Sântana spre Arad. Șoferul, în vârstă de 37 de ani, a fost testat cu aparatul alcooltest de polițiști, iar rezultatul a fost negativ.
Polițiștii au stabilit că din cauza neadaptării vitezei la condițiile de carosabil umed, conducătorul autovehiculului a pierdut controlul asupra direcției de deplasare.
Pe numele bărbatului a fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul de ucidere din culpă.
Durere mare Dumnezeu sa te odihnească Bun Prieten
Dumnezeu sa-l odihneasca iar familiei sa-i dea putere sa treaca peste aceasta grea si mare durere