Un tânăr de 23 de ani a fost prins de jandarmi în timp ce pescuia cu o unealtă pentru care nu deținea autorizație.
Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad au desfășurat, în această perioadă, acțiuni ce au avut drept scop prevenirea și combaterea faptelor de natură contravențională sau penală din domeniul piscicol.
Pe timpul unei acțiuni ce a avut loc pe albia râului Cigher, jandarmi ai Grupei de Supraveghere și Intervenție Ineu au depistat, în apropierea localității Zărand, o persoană aflată pe un mal. În apropierea acesteia, în apa râului a fost găsită o unealtă de pescuit tip „setcă”. În aceeași zonă, în apă, jandarmii au mai găsit o altă uneală de același tip, în care se aflau prinși pești.
Având în vedere că „producerea, importul, comercializarea, deținerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârşelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial” constituie infracțiune, conform prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, jandarmii au întocmit bărbatului, cu domiciliul în județul Arad și în vârstă de 23 de ani, actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală.
Lasă un comentariu