Un tânăr din Arad a fost reținut pentru trafic de droguri de risc și mare risc.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad împreună cu un procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad au pus în executare, în data de 28 februarie, un mandat de percheziție, la domiciliul unui bărbat, de 29 de ani, din municipiul Arad, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc și de operațiuni cu substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive.
„În urma activităților, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 4 comprimate ecstasy, de culoare roz, 0,46 grame de hașiș, 4,83 grame de amfetamină, 2,38 grame de cannabis, două farfurii, un cântar, un card, o lamelă din metal și o linguriță, toate cu urme de amfetamină. Procurorul de caz a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, a bărbatului, iar, ulterior, magistrații Tribunalului Arad au dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu, pentru 30 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc și de operațiuni cu substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive. Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al Inspectoratului de Poliție Județean Arad”, informează Inspectoratul de Poliție Județean Arad.
Foto: IPJ Arad
Lasă un comentariu