Polițiștii arădeni au depistat și oprit, ieri, de două ori, în trafic, o tânără din Timișoara care conducea sub influența alcoolului.
În urma activităților desfășurate în trafic, polițiștii au depistat pe DN79, în afara localității Șimand, o femeie de 36 de ani, din județul Timiș, în timp ce conducea un autoturism, iar în urma testării conducătoarei auto cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 1,40 mg./l. alcool pur în aerul expirat, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Arad.
Conform procedurii, șoferița a fost condusă la spitalul orașului Chișineu Criș, pentru recoltarea de probe biologice.
La mai puțin de trei ore însă, aceeași femeie a fost depistată de această dată conducând pe raza localității Chișineu Criș, având o alcoolemie de 1,46 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
Pe numele tinerei a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism sub influența alcoolului.
Foto: Arhivă
vreau sa imi unesc destinele cu ea. eu am avut 1,27 in aerul expirat, respectiv 1,7 mie si 1, 5 la proba 2 sange.
o iubesc !!!!
A-ți merita pușcărie pt. o perioadă îndelungată și lăsați fără permis pe viață, voi omorâti oameni nevinovați pe șosele!