Organizarea de târguri a devenit deja tradiție la Consiliului Județean Arad.
În ultimii doi ani instituția a organizat zeci de astfel de evenimente, unele dintre ele în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Arad, cu scopul de a promova producătorii din județul Arad, care își pot astfel vinde produsele în căsuțele amplasate platoul Consiliului Județean.
Un astfel de eveniment este și Târgul Florilor, care se va desfășura în perioada 24 – 26 mai pe platoul din faţa Consiliului Judeţean, de pe strada Corneliu Coposu nr. 22, între orele 10 – 22.
Vizitatorii vor putea cumpăra flori, plante ornamentale, lavandă și produse din lavandă, decorațiuni de curte și miere. În zona de alimentație publică vor fi comercianți de mezeluri, brânzeturi, burgeri, răcoritoare și înghețată, clătite, cozonaci secuiești, bere, mâncare gătită.
Program 25 mai, Târgul Florilor, orele 18 – 20
Concerte Clasa de canto (prof. Claudia Ștesco); Progresiv A
Festivalul Familiei
În data de 26 mai, Consiliul Judeţean Arad, prin Centrul Cultural Judeţean Arad, organizează Festivalul Familiei la Arad. Evenimentul va avea loc la Consiliul Județean Arad, pe strada Miron Costin, între orele 14 – 21.
„Vă invităm să participaţi, cu mic cu mare, la un eveniment dedicat familiei (copii, părinţi, bunici), în cadrul căruia vor avea loc ateliere de creație pentru copii, activități sportive, Mickey și Minnie, spectacol de teatru pentru copii, concursuri și decoruri colorate, jocuri interactive, spectacol cu picioroange, păpușă gigant şi pictură pe faţă. Atât copiii cât și cei mari se vor bucura de o zi plină de activități creative, programul diversificat oferindu-le tuturor o opțiune de distracție.”, precizează organizatorii.
Program 26 mai, Festivalul Familiei:
Orele 14 – 21
14 – 16 – Crosul Familiei
16 -17 – Păpușă gigant și picioroange / Soso și Nuți Dorobanțu
17 – 18 – Spectacol de teatru pentru copii – Ursul (ne)păcălit de vulpe / Distribuția: Roxana Sabău, Carmen Vlaga, Marian Parfeni
18 – 19 – Jocuri interactive – Mickey&Minnie
19 – Concerte Ribozom; Mădălina Boroneanț și THEO ROSE
Foto: Arhivă, caracter ilustrativ
Lasă un comentariu