La naşterea unui copil, proaspeții tătici se vor putea bucura de 10 zile de concediu. Ideea dublării numărului de zile libere pentru tați vine din partea unui senator, care consideră că este nevoie de timp ca părinţii să îşi înregistreze copilul, iar mamele au nevoie de soţi ca să depăşească depresia cauzată, în multe cazuri, de naştere.
Concediul se va acorda la cerere, în primele două luni de la naşterea copilului, iar de libere se vor bucura nu doar cei care sunt părinţi pentru prima dată, aşa cum prevedea legea până acum. Legiuitorul nu a făcut diferenţa nici între copiii născuţi din părinţi căsătoriţi cu acte în regulă sau cei care nu şi-au oficializat relaţia.
Timp de 10 zile, cât este concediul, contractul de muncă al proaspeţilor tați se suspendă, iar salariul pentru acea perioadă va trebui plătit de stat, fără ca sumele să fie plafonate. În tot acest timp, tații se vor putea bucura de bebeluş, dar vor fi şi ocupaţi să declare naşterea şi să îşi externeze soţiile.
Legea a fost adoptată de senatori, iar deputaţii îşi vor da votul final în câteva săptămâni.
Lasă un comentariu