Un spectacol de excepție, într-o zi specială. De Ziua Internațională a Teatrului, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad le propune spectatorilor una dintre producțiile sale de top. Este vorba despre „Casa Bernardei Alba” de Federico Garcia Lorca, în regia lui Mihai Măniuțiu.
,,27 martie e Ziua Internațională a Teatrului, o zi cu o însemnătate specială pentru fiecare dintre noi, cei pentru care scena înseamnă VIAȚĂ. Din păcate, vremurile în care trăim nu ne lasă bucuria de a fi alături de cei care pentru noi contează cel mai mult: spectatorii. Fără public, această minune care se cheamă TEATRU nu trăiește așa cum ar merita. Ne dorim ca reîntâlnirea să se petreacă repede. Pentru aceasta însă, fiți responsabili, #stațiacasă și bucurați-vă de spectacol… online” – spune Bogdan Costea, manager al Teatrului Clasic ,,Ioan Slavici” Arad.
,,Casa Bernardei Alba” — producție a Teatrului Clasic ,,Ioan Slavici”, stagiunea 2012 – 2013 — îi are în distribuție pe actorii: Zoltan Lovas, Cecilia Lucanu Donat, Carmen Vlaga-Bogdan, Claudia Ieremia, Alina Vasiljievic, Carmen Butariu, Mariana Tofan, Oltea Blaga, Roxana Sabău, Liliana Balica și Oana Kun. Scenografia îi aparține lui Adrian Damian, iar mișcarea scenică – Vavei Ștefănescu.
Înregistrarea spectacolului poate fi urmărită pe pagina de facebook a Teatrului Clasic ,,Ioan Slavici” astăzi, 27 martie 2020, de la ora 19. Linkul este disponibil vreme de 48 de ore.
Lasă un comentariu