Un proiect pentru tinerii si copiii cu CES, „Copil ca tine sunt si eu-participare prin educatia non formală”, un mesaj despre incluziune socială şi condiţia acestor tineri în societate a fost „pus în scenă” zilele trecute de către echipa de proiect din cadrul Facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Aurel Vlaicu” (UAV) din Arad.
Evenimentul, derulat în Complexul M al universităţii, a adunat aproape 100 de participanţi care au asistat la transpunerea în scenă a unor situaţii des întâlnite în viaţa socială în care sunt implicaţi copiii cu CES. Studenţii facultăţii, împreună cu un expert în arta teatrală şi profesorii facultăţii au transformat arta teatrală în mesaj social prin ceea ce se numeşte teatru forum. „Am decis să alegem metode non formale pentru a trage atenţia asupra copiilor cu CES care trăiesc alături de noi şi vor să ne fie alături în activităţile pe care le derulăm. Teatru forum este o asemenea metodă nonformală, credem noi cu un impact mai puternic, la fel ca de altfel şi photo voice, expoziţia de fotografii realizate de către aceşti copii sau despre aceşti copiii”, a punctat Camelia Bran, coordonatorul proiectului.
„Proiectul derulat cu sprijinul Centrului Municipal de Cultură este menit să ne sensibilizeze pe toţi faţă de problema copiilor cu CES. Felicit colegii de la Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei pentru acest proiect, pentru munca depusă şi sunt convinsă că mesajul lor a avut impactul scontat. Mă bucur să constat că universitatea noastră, prin cadrele didactice, se implică în problem societăţii şi încearcă să ofere soluţii pentru ele”, a precizat prof. univ. dr. Codruta Stoica, prorectorul UAV.
Lasă un comentariu