„Vrem să te cunoaștem mai bine”, este campania prin care Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad încearcă să-și cunoască mai bine publicul.
Care este profilul spectactorului de teatru arădean? Ce fel de producții își dorește să vadă pe scena Teatrului Clasic? Care sunt obiceiurile sale culturale? Sunt doar câteva dintre întrebările care își caută răspuns în campania inițiată de Teatrul Clasic „Ioan Slavici”.
„Vrem să ne cunoaștem mai bine spectactorii. Să le aflăm preferințele culturale. Sunt informații care ne ajută să ne aducem publicul mai aproape, să construim un repertoriu care să răspundă preferințelor sale. Pentru aceasta vom face, vreme de două luni, în mai și iunie, un sondaj printre spectatori. Le vom pune la dispoziție câte un chestionar cuprinzând câteva întrebări simple legate de obiceiurile lor culturale”, precizează Bogdan Costea, managerul Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad.
Chestionarele vor sta la dispoziția publicului înainte de fiecare spectacol. Acestea pot fi completate și online, aici: bit.ly/TCISA-Sondaj-de-opinie.
„Demersul nostru nu se oprește însă doar la acest sondaj printre spectatori. Am hotărât să pornim și un dialog deschis cu cei care ne trec pragul. Așa se face că, după prima reprezentație din fiecare lună, spectatorii vor putea sta față în față cu echipa artistică a spectacolului, într-o sesiune de întrebări și răspunsuri”, adaugă Bogdan Costea.
Prima întâlnire la care spectatorii vor putea adresa întrebări actorilor are loc joi, 5 mai, după spectacolul „Creditul”. Vor răspunde întrebărilor – actorii Zoltan Lovas și Bogdan Costea.
Foto: Arhivă
Lasă un comentariu