Tech Rider’s Dilemma, un proiect de cercetare și producție artistică la intersecția dintre artă, știință și tehnologie, demarat de Asociația Culturală Marginal, prezintă în perioada 29 septembrie – 10 octombrie, în cadrul MAFA – Media Arts Festival Arad, o expoziție de lucrări disfuncționale, din partea a trei colective artistice/artiști invitați (kinema ikon | RO, Ioana Vreme-Moser | DE/RO și Antoni Rayzhekov | AT/BG).
Vernisajul va avea loc pe 29 septembrie, de la ora 18, la Muzeul de Artă Arad în prima zi a MAFA – Media Arts Festival Arad (un proiect kinema ikon, curatoriat de Călin Man și Ileana Selejan, finanțat de Centrul Municipal de Cultură Arad / Primăria municipiului Arad, partener Complexul Muzeal Arad). Proiectul Tech Rider’s Dilemma chestionează interacțiuni posibile ale tehnologiei cu arta și investighează necesitatea unor abordări structurate în producția, expunerea, arhivarea și conservarea lucrărilor new media (și nu numai). Expoziția de la MAFA vorbește despre obsolescență, conservare și responsabilitate în new media, exemplificată prin lucrări cândva funcționale ale artiștilor kinema ikon, Ioana Vreme-Moser și Antoni Rayzhekov, îngrijită de Suzana Dan și Andrei Tudose.
Colectivul kinema ikon este din 2014,organizator al MAFA al MAFA – Media Art Festival Arad. Cu o activitate artistică îndelungată, începută în 1970, de la fondarea sa de către George Sabău, atelierul care produsese peste 120 de filme experimentale și documentare, a devenit din 1990 parte a Complexului Muzeal Arad, unde noi artiști au produs sub această umbrelă lucrări mixed media și instalații video; devenit ulterior unul din principalii promotori ai artei digitale din România și prezentând la expoziții și festivaluri din întreaga lume lucrări interactive, grupul a revenit în 2005 la producerea de lucrări hibride, iar din 2012 când a obținut propria sală de expoziții la Muzeul de Arta din Arad, a desfășurat mai multe proiecte inedite și publică anual un catalog care cuprinde proiectele principale ale grupului și editează catalogul MAFA. În cadrul obiectivelor generale ale Complexului Muzeal Arad, componenta kinema ikon se regăsește în segmentele de valorificare inovativă a patrimoniului cultural mobil și producție artistică.
În Tech Rider’s Dilemma, kinema ikon propun Survival ki, o serie de 3 hard disk-uri care conțin întreaga arhivă kinema ikon dar care au depășit durata estimată de viață, informația de pe ele fiind într-o stare nesigură.
Ioana Vreme Moser este o artistă de sunet, pasionată de cercetarea speculativă și experimentarea cu procese electronice în diverse situații și interacțiuni cu materiale organice, obiecte pierdute și stimuli naturali. A performat și expus la National Gallery of Denmark (DK), Fonderie Darling (CA), Akademie der Künste Berlin (DE); Manifesta 14 (XK); SFX – Sound Effects Seoul (KR), Ars Electronica (AT), Bunkier Sztuki Gallery Krakow (PL); Simultan Festival (RO); Eigen+Art Lab – Transmediale, Berlin (DE) și multe alte spații. A expus în august 2023 proiectul Mineral Amnesia la Galerie Nord / Kunstverein Tiergarten la Berlin în cadrul programul VOICE:over.
Ioana Vreme Moser va prezenta în cadrul Tech Rider’s Dilemma o suită de trei instalații – Arboreal Receptors N1, Thermofrunzus și Timid Sporophyte, realizate între 2018 și 2021 și aflate în diferite forme de degradare (cum este cazul plantelor utilizate la Thermofrunzus, care s-au uscat între timp) sau nefuncționare – de exemplu, o bună parte din componentele Timid Sporophyte au fost utilizate pentru crearea altor instalații.
Antoni Rayzhekov este un artist interdisciplinar care lucrează în domeniul muzicii, teatrului și artelor digitale, născut în Sofia, Bulgaria și care locuiește în prezent în Salzburg, Austria. Are o diplomă de master în regie teatrală și o licență în actorie dramatică la Academia Națională de Arte Teatrale și Filmului „Krastyo Sarafov” (Sofia, Bulgaria). Este, de asemenea, absolvent de improvizație de jazz la Vienna Konservatorium (Austria) și programare pe computer la LearningTree (Londra, Marea Britanie). Antoni Rayzhekov este co-fondator al labelului New Media din Viena THIS.PLAY [2013], axat pe tehnologii interactive și artă, și lector asociat din 2012 în Media și Tehnologii Digitale (Media Interactive/Media Experimentală) la Universitatea pentru Științe Aplicate (St. Pölten, Austria) și din 2016, lector invitat la Academia Națională de Artă (program de masterat în Arte Digitale / „Performative Media”) – Sofia, Bulgaria. Activează ca artist în domeniul „media performative” din 2004, dezvoltând muzică generativă și compoziții de grafică în mișcare, creând lucrări audiovizuale bazate pe tehnologii interactive și înglobând intenția poetică și artistică a compozițiilor sale direct într-o reprezentare tehnologică, el încearcă să descopere și să dezvăluie procese și ramificații ascunse, adesea la granița rezultatelor imprevizibile.
SOMAPHONY, lucrarea lui Antoni Rayzhekov, este un comentariu la interdependența dintre performer și tehnologie și modul în care aceasta din urmă poate fi influențată de biofeedback-ul uman. Început în 2015 ca o colaborare între artist și INTEL (ca furnizor de hardware), instalația este în prezent nefuncțională din cauza degradării fizice și morale a componentelor folosite.
Media Art Festival Arad este un proiect kinema ikon, axat pe experimentul vizual, sonor, performativ în varianta sa ludică, tehnologică, hibridă, digitală, analogă, voit redundantă. MAFA caută modalități de joacă, folosind spațiile disponibile pe post de pretext. Preocupările din domeniul artei și tehnologiei reunesc un grup eterogen de artiști/artiste multimedia, cu precădere din generația tânără. Festivalul caută să motiveze producătorii locali și să faciliteze crearea unor rețele de colaborare internaționale în domeniul cultural.
Despre proiectul Tech Rider’s Dilemma
Ce se întâmplă cu lucrările de artă care devin disfuncționale, mai pot intra într-un circuit expozițional? Asociația Culturală Marginal propune un posibil răspuns la această întrebare, prin două expoziții new media, la Arad (în cadrul MAFA – 29 septembrie – 10 octombrie) și la București (MNAC – din 2 noiembrie).
Pornind de la premisa deschiderii unui dialog activ pentru conștientizare (publică și profesională, deopotrivă) a vulnerabilităților artei nu doar în fața timpului, dar și a schimbărilor și evoluției tehnologice, și urmărind necesitatea dezvoltării unor protocoale de arhivare și conservare a artei new media în România, proiectul Tech Rider’s Dilemma implică: materiale de cercetare, un podcast și două instalații artistice realizate de o echipă artistică transdisciplinară, formată din Sabina Suru și Mara Oglakci, alături de cercetători INFLPR (urmărind transpunerea protocoalelor dezvoltate în zona de cercetare științifică către domeniul artistic), precum și un apel deschis adresat artiștilor din din Europa, în urma căruia vor fi selectate o serie de lucrări ce vor face parte dintr-o expoziție.
Apelul deschis se desfășoară online în perioada 30 septembrie – 5 octombrie, iar artiștii interesați pot aplica trimițând prin email la change@marginal.ro o propunere de proiect care deja a fost expus și este disfuncțional.
Acesta vizează lucrări care au fost expuse și nu mai funcționează, din motive tehnologice, în urma expunerii sau interacțiunii publice repetate, fragilitate sau orice alt motiv pentru care o lucrare de artă devine inertă. Artiștii interesați sunt invitați să propună lucrări care pot varia de la disfuncție totală până la avarii și alte forme posibile de neadecvare a unei lucrări artistice, alături de documentație foto-video (și nu numai: testimoniale, idei, pagini de jurnal etc) extinsă a lucrării din perioada în care era integral funcțională.
Componenta de cercetare, dezvoltată în colaborare cu trei studenți și doctoranzi cu background-uri variate (fizică, film, teoria artei), respectiv trei cercetători de pe platforma Măgurele, este etapa în care echipa transdisciplinară explorează diverse direcții de aprofundare, zone nevralgice precum și alte subiecte conexe, ce urmăresc traseul unei lucrări din etapa de cercetare, experiment și producție, la momentul de curatoriere și expunere și apoi perioada de arhivare și conservare, investigând protocoalele de reactivare a lucrărilor new media, problematici etice, prezervare new media.
Cele două lucrări comisionate, ce vor rezulta din etapa de cercetare, sunt coordonate de artistele Sabina Suru și Mara Oglakci, în colaborare cu cei doi curatori ai Tech Rider’s Dilemma, Andrei Tudose și Suzana Dan. Alți contributori: Pip Laurenson (prof la UCL și Head of Collection Care Research la Tate London), Călin Man și gH / kinema ikon (Muzeul de Artă Arad), Bogdana Mitu (INFLPR), Irina Radu (Head of Collections MNAC) și Alex Oberlander (curator MNAC).
Din 2 noiembrie 2023, la București, în cadrul Leviathan al MNAC – Muzeul Național de Artă Contemporană, publicul este invitat la o expoziție finală care aduce împreună componentele de cercetare și producție, lucrările invitate și lucrările celor trei artiști români, selectați prin intermediul apelului deschis.
Proiect co-finanțat de AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Mai multe detalii pe: www.marginal.ro/project/tech-riders-dilemma Parteneri media: Curatorial, Mindcraft Stories, Observator Cultural, Zile și Nopți, Munteanu.
Lasă un comentariu