Deși vara ne tentează…meteorologic, mai e vreme bună pentru teatru.
Trei reprezentații din repertoriu și o premieră stau înscrise pe afișul Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, la final de stagiune 2018 – 2019. Astfel, joi, 13 iunie, de la ora 19.00, în sala mare a TCISA, este programat spectacolul „Familia Ibsen”, un concept semnat Cristian Ban, bazat pe un scenariu colectiv inspirat din textele lui Henrik Ibsen.
„Vorbim despre un demers teatral pornit de la texte precum “Nora”, „Femeia mării”, „Hedda Gabler” si „Strigoii”, dar și de la elemente din viața lui Ibsen. La toate acestea se adaugă lucruri despre femeile care l-au inspirat, despre cum erau privite acestea, în Norvegia, în secolul XIX. Se realizează astfel un fel de oglindă între societatea de atunci, în care femeile erau în stare să facă gesturi cu adevărat îndrăznețe pentru epocă – să divorțeze, să împrumute bani fără acordul soțului, lucruri care atunci erau de neimaginat – și societatea de acum”, spun creatorii spectacolului.
15 iunie este ziua în care amatorii de teatru pot (re)vedea una dintre producțiile recente ale Teatrului Clasic. Este vorba despre „Aici, acolo” de Mihai Ignat, în regia lui Alexandru Maftei și scenografia Gabriellei Spiridon. Spectacolul îi aduce pe aceeași scenă pe Oana Kun, Ovidiu Ghiniță, Florin Covalciuc, Sorin Calotă și Amalia Huțan. Reprezentația este programată la ora 19.00, în sala Studio.
„Familia Tót este un text foarte puternic care combină într-un mod cu totul special mai multe feluri de expresie teatrală. Autorul lui îl numește o tragi-comedie, dar consider că, mai mult decât atât, textul reușește să atingă atât zone de o candoare uluitoare, cât și zone de un grotesc înficoșător.” Sunt vorbe rostite de regizoarea Sânziana Stoican, cea care și-a pus semnătura pe cea mai recentă producție teatrală arădeană: Familia Tót (foto), de Örkény Istvan. Spectacolul, care îi are în distribuție pe Andrei Elek, Zoltan Lovas, Angela Petrean Varjasi, Cecilia Lucanu-Donat și Carmen Vlaga Bogdan, poate fi urmărit, pe scena sălii Studio, în 30 iunie, de la ora 19.00.
Stagiunea 2018 – 2019 se încheie cu o nouă premieră. Este vorba despre spectacolul „Mizantropul”, în regia lui Vlad Cristache. Noua montare va vedea lumina rampei, în 5 iulie.
Lasă un comentariu