Începutul anului 2015 aduce un nou proiect în orașul de peste Mureș. „Terapie pentru Îngeri” este un proiect prin care se vor acorda servicii de kinetoterapie și masaj terapeutic copiilor cu dizabilități din municipiul Arad. Proiectul propune – un stagiu de 12 luni în care vor fi implicați beneficiarii, urmând ca aceștia să aibă parte de servicii de kinetoterapie și masaj terapeutic săptămânal, cu sprijinul unui personal calificat stabilit. Organizarea de seminarii periodice cu părinții copiilor, în scopul informării și acumulării de noi cunoștințe menite să îi sprijine în demersul lor de a oferii copiilor o viață mai bună, cât și workshop-uri prin care mamele sunt învățate cum să realizeze masaj copiilor și foarte multe sfaturi despre cum pot să îmbunătățească starea de sănătate a celor mici.
„Dacă este să punctăm principalele motive pentru care trebuie să facem masaj copiilor, trebuie să știm faptul că îmbunătățim circulația sângelui la nivelul articulațiilor și țesuturilor, întărește articulațiile și ligamentele, favorizează aprovizionarea cu oxigen și facilitează foarte mult produsele metabolice și reduce conținutul de uree din sânge”, afirmă organizatorii.
Proiectul este în fază de implementare și va viza instituțiile și ONG-urile de profil din Arad, dar și persoane care au în componență tineri cu dizabilități care au nevoie de astfel de servicii. Site-ul www.tpiarad.info o să ofere după lansarea oficială a proiectului, toate informațiile necesare și modalitățile de înscriere ca beneficiari ai proiectului.
„Cred cu tărie că acest proiect este unul dintre cele mai frumoase proiecte în care am fost implicat în ultimii ani. Am considerat mereu că oamenii au nevoie de oameni și sunt convins că reușim împreună să facem fapte bune și în 2015! Sunt foarte mulți părinți care nu își permit aceste ședințe de terapie. Ăsta este principalul scop al proiectului. Să reușim să facem un bine celor care au probleme de sănătate și nu au posibilitatea necesară să apeleze la serviciile unui specialist.Partea frumoasă este că avem sprijinul unor personalități din România, amintesc în acest pe Rareș Borlea, un om extraordinar și un apropiat al orașului Arad, cât și alte personalități care sunt alături de noi și cu care lucrăm pentru promovarea acestui proiect”, precizează Daniel Mitre, inițiatorul proiectului „Terapie pentru Îngeri”.
Lasă un comentariu