Un accident îngrozitor s-a produs pe șoseaua de centură din cauza vitezei excesive. Șoferul teribilist al unui autoturism în care se aflau alte 4 persoane a trăit clipe de groază după ce a pierdut controlul volanului, iar mașina pe care o conducea a zburat zeci de metri în aer.
Băiatul în vârstă de 18 ani îi ceruse împrumut tatălui său mașina pentru a face o tură cu prietenii. Impresionat de abilitățile autoturismului proaspăt ieșit pe piață, tânărul a apăsat pedala de accelerație, însă, mașina i-a scăpat de sub control, a ieșit de pe șosea și a zburat 25 de metri prin aer, după care s-a rostogolit pe câmp.
S-a vorbit mult despre constructorul Tesla în ultimul timp, iar cumpărătorii sunt impresionați de design-ul sau modelele companiei. De această dată nu este vorba despre astfel de aspecte, ci despre funcții inteligente cu privire la calitatea și durabilitatea cu care sunt construite aceste mașini.
O serie de fotografii cu epava autoturismului s-au viralizat pe Internet. În urma accidentului, partea din față a mașinii marca Tesla, modelul S a fost complet distrusă, însă, cabina a rămas în stare bună. Cei cinci tineri aflați în autoturism au scăpat în mod miraculos cu viață. Ei au suferit răni serioase, dar care nu le pun viețile în pericol.
Aceste imagini sunt o mărturie a brutalității accidentului, dar vorbesc, totodată, de abilitățile de fabricație ale constructorului Tesla, sunt de părere jurnaliștii germani.
Sursa: bgr.com
Lasă un comentariu