Tinerii arădeni primesc BANI de la Primărie. Ce trebuie să facă

Tinerii arădeni primesc BANI de la Primărie. Ce trebuie să facă

Tinerii arădeni pot primi fonduri nerambursabile de la Primărie pentru implementarea unor proiecte pe mai multe domenii.

Finanțările proiectelor se acordă de către Municipiul Arad din Bugetul general de venituri și cheltuieli al municipiului Arad prin intermediul Centrului Municipal de Cultură Arad. Municipalitatea are ca obiectiv dezvoltarea şi diversificarea acțiunilor de tineret.

Proiectele eligibile sunt: stagii/cursuri;  concursuri; tabere; festivaluri; campanii; caravane; expoziţii; târguri; manifestări sportive şi  turistice; cluburi de tineret; seminarii; simpozioane; mese rotunde; dezbateri; conferinţe; centre de resurse; bănci de date; biblioteci electronice; conferinţe de presă; pagini WEB; evenimente, întâlniri de lucru; ateliere de lucru; schimburi internaţionale de tineret; reprezentări internaţionale  etc.

Centrul Municipal de Cultură Arad finanţează proiecte de tineret ale Organizaţiilor Neguvernamentale de şi pentru Tineret și ale unităților de învățământ de stat, selectate.

Principalele direcții de finanțare pentru proiectele  de tineret, învățământ şi recreative 2020, sunt:

  • CULTURĂ ŞI EDUCAŢIE NON-FORMALĂ
  • EDUCAȚIE PENTRU SĂNĂTATE, PROTECȚIA MEDIULUI și ACTIVITĂȚI DE RECREERE
  •  PARTICIPARE ŞI VOLUNTARIAT
  • MUNCĂ ŞI ANTREPRENORIAT

Proiectele declarate câștigătoare vor face obiectul unui contract de finanțare nerambursabilă, încheiat între beneficiar şi CMCA.

Se finanțează numai proiectele care prevăd pregătirea unor evenimente/acțiuni care se desfășoară în anul 2020 și care au loc în municipiul Arad.

În proiectul de hotărâre se recomandă ca minimum 60% din participanţii la proiectele de tineret, să fie tineri cu vârsta cuprinsă între 14 şi 35 de ani, inclusiv.

Proiectul de hotărâre respectiv se află pe ordinea de zi a ședinței publice extraordinare a Consiliului Local Municipal, care va avea loc joi, 16 ianuarie.

 

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.