Sunt convins că nu toţi cititorii noştri au auzit de Titu Bojin, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş. Sau dacă au auzit, au făcut-o ceva mai recent. „Ei, şi” o să întrebaţi, „ce legătură are Bojin cu Aradul?” Păi, mai nou are. Asta de vreo 2-3 luni, de când tot declară că vrea să ia elicopterul SMURD de la Arad şi să-l ducă la Timişoara pentru că e al Timişului. Nimic mai fals, elicopterul e al Ministerului şi serveşte 5 judeţe, nu doar Timişul sau Aradul. Locul de campare al acestuia a fost ales Aradul pentru că geografic suntem judeţul cel mai bine situat, dar şi pentru că incidenţa accidentelor este mai mare – din păcate – în judeţul nostru, din motive lesne de priceput, fiind un judeţ de tranzit. Iar la o adică, dacă elicopterul va fi mutat, se va face ca urmare a unei decizii a Ministerului Sănătăţii, nu pentru că aşa „vrea” muşchii domnului Titu Bojin.
De fapt, preşedintele CJ Timiş îşi face prin acest subiect campanie electorală. Şi cum dumnealui nu prea stă bine în sondaje, are şi unele probleme cu legea, a găsit să-şi facă imagine prin rivalitatea Arad-Timişoara. O tactică puerilă, aplicabilă prin anii ’90 în România. Mai lipseşte să-l vedem şef de galerie la vreun meci UTA-Poli, ca să fie ridicolul total.
Cât despre elicopter, maestrul Bojin trebuie să înţeleagă că o eventuală mutare a aparatului de zbor la Timişoara nu se va face ca urmare a unor înţelegeri politice, ci după o analiză care să includă gradul de acoperire teritorială, incidenţa urgenţelor, costurile de întreţinere şi deplasare etc. Au trecut vremurile în care deciziile erau luate politic sau, pentru a mă repeta, pentru că aşa „vrea” muşchii unuia sau ai altuia. Politicienii din Timiş pot analiza exemplul autostrăzii, care în judeţul nostru are 4 coborâri/urcări, iar în Timiş doar 2. Dacă decizia de atunci ar fi fost legată de muşchii cuiva, situaţia ar fi fost probabil invers.
Cât despre persoana domnului Bojin, acesta ar trebui să se gândească de ce stă atât de slab în sondaje, ce a făcut sau mai precis nu a făcut pentru timişeni, de ce CJ Timiş stă slab la proiecte europene, de ce dumnealui însuşi stă mai slab decât acum 4 ani. Cu alte cuvinte, să nu-l mai preocupe într-atât capra, ăăă, elicopterul vecinului, ci propria lui ogradă. Măcar atât cât o mai păstoreşte.
Lasă un comentariu